Home Actualitate Show-ul TV "American Idol" se va încheia...
Actualitate

Show-ul TV "American Idol" se va încheia în 2016, după cel de-al 15-lea sezon

Show-ul TV "American Idol" se va încheia în anul 2016, după difuzarea celui de-al 15-lea sezon, au anunțat luni reprezentanții postului de televiziune Fox, citați de rollingstone.com.

Prezentatorul Ryan Seacrest – singurul membru din echipa originală din 2002 care a fost menținut de producători până în prezent – și actualii membri ai juriului – Jennifer Lopez, Harry Connick Jr. și Keith Urban – vor participa la ultimul sezon al acestui show TV, care va debuta în ianuarie 2016.

Postul de televiziune Fox a adăugat că această emisiune, concepută sub forma unui concurs de interpretare muzicală, care a lansat carierele unor artiști de renume precum Kelly Clarkson, Carrie Underwood, Jennifer Hudson, Chris Daughtry și Adam Lambert, va deveni “un eveniment de celebrare care se va întinde pe durata unui întreg sezon”, în 2016, în plus față de sarcina obișnuită a juraților, ce constă în căutarea și găsirea “superstarului suprem”. Învingătorii de la emisiunea “American Idol” au câștigat împreună, după ce și-au lansat carierele muzicale, 13 premii Grammy – din care șapte trofee au fost câștigate de Carrie Underwood. Cu toate acestea, emisiunea “American Idol” nu a mai descoperit niciun câștigător de Grammy în aproape un deceniu.

După apariția pe scena muzicală a talentatelor Kelly Clarkson și Carrie Underwood, show-ul “American Idol” și-a atins maximul de audiență în cel de-al cincilea sezon, în 2006, când emisiunile sale săptămânale generau o audiență medie de 31,1 milioane de telespectatori. După aceea, audiența a început să scadă în anii următori, în parte și din cauza schimbării de componență a juriului – plecarea Paulei Abdul a schimbat complet relațiile dintre ceilalți jurați, la fel ca includerea în juriul emisiunii, pentru un sezon, a prezentatoarei Ellen DeGeneres -, dar și a faptului că producătorii nu au mai reușit să găsească un cântăreț suficient de talentat pentru a lansa albume care să fie ulterior recompensate cu discul de platină.

Adevăratul declin al emisiunii a început însă în anul 2010, când celebrul Simon Cowell a părăsit “American Idol” pentru a se alătura juriului unei emisiuni muzicale rivale, “The X Factor”. Deși acea emisiune a rezistat doar trei sezoane în Statele Unite, Simon Cowell nu a mai revenit niciodată în juriul emisiunii “American Idol”. Apariția unor emisiuni-concurs de interpretare muzicală, precum “The X Factor” și “The Voice”, au dus la o suprasaturare a pieței, determinând în mod invariabil o scădere a audienței show-ului “American Idol”.

Deși “American Idol” și-a regăsit o anumită stabilitate în ultimii ani, în special datorită juriului alcătuit din Jennifer Lopez, Harry Connick Jr. și Keith Urban, audiența sa a continuat să scadă, ajungând la doar 11 milioane de telespectatori pentru cel de-al 14-lea sezon. Deși această cifră ar reprezenta în condițiile actuale un veritabil succes pentru orice serial sau sitcom, costurile de producție ale emisiunii și salariile vedetelor invitate să apară în “American Idol” sunt atât de mari, încât emisiunea pur și simplu nu mai poate continua (deși, așa cum au subliniat jurnaliștii de la revista Billboard, membrii juriului au acceptat o mică scădere a onorariilor, pentru a reveni în cel de-al 15-lea sezon, care va fi și ultimul).

Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii “American Idol” a debutat pe 7 ianuarie și se va încheia pe 13 mai.

Câștigătorul celui de-al 13-lea sezon, difuzat în 2014, a fost cântărețul Caleb Johnson.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună