Home Actualitate Shoppingul viitorului: online vs. offlin...
Actualitate

Shoppingul viitorului: online vs. offline, mall vs. stradal. Cine câștigă? Mallurile vor rămâne principala destinație de cumpărături a românilor, iar comerțul viitorului va fi un mix de online și offline

Centrele comerciale și mallurile vor rămâne în viitor principala destinație de cumpărături a românilor, deși pandemia a dus la o scădere importantă a traficului acestora în 2020 și la început de 2021.

Shoppingul viitorului: online vs. offline, mall vs. stradal. Cine câștigă? Mallurile vor rămâne principala destinație de cumpărături a românilor, iar comerțul viitorului va fi un mix de online și offline
Shoppingul viitorului: online vs. offline, mall vs. stradal. Cine câștigă? Mallurile vor rămâne principala destinație de cumpărături a românilor, iar comerțul viitorului va fi un mix de online și offline · Foto: Business Magazin

Centrele comerciale și mallurile vor rămâne în viitor principala destinație de cumpărături a românilor, deși pandemia a dus la o scădere importantă a traficului acestora în 2020 și la început de 2021. Totuși, analiștii sunt de părere că România nu are dezvoltat conceptul de comerț stradal și nu e pregătită încă să facă asta, procesul fiind mult mai îndelungat și complex și necesitând o colaborare între mediul privat și stat. Pentru acest lucru stau dovadă zecile sau sutele de spații stradale goale care își caută chiriași.

„Am parcurs deja un an sub semnul pandemiei, un an solicitant, care și-a pus amprenta asupra vieții noastre de zi cu zi. Au alternat însă perioadele în care traficul de vizitatori în ansamblurile mixed-use Palas Iași și Iulius Town Timișoara și în rețeaua Iulius Mall – din Iași, Cluj-Napoca și Suceava – a fost mai scăzut cu cele în care a fost la nivelul unui an obișnuit, fluctuație care a fost dictată de evoluția pandemiei în fiecare oraș în parte și de restricțiile impuse“, spun repre­zentanții dezvoltatorului imobiliar Iulius Group, deținut de Iulian Dascălu.

La nivelul anului trecut, scăderea traficului de vizitatori indoor a fost între 10 și 30%, însă ea a fost compensată parțial de creșterea interesului pentru funcțiunile outdoor, care reprezintă o componentă solidă a proiectelor.

„O parte dintre chiriașii noștri din zona HoReCa, ale căror restaurante, cafenele, bistro-uri au deschidere către grădini, și-au adaptat spațiile outdoor pentru a atrage publicul pentru o perioadă cât mai lungă, chiar și în anotimpul rece. A fost o gură de oxigen pentru o industrie pe care o considerăm cea mai afectată și pentru care restricțiile continuă, amenințând puternic business-urile, mai ales cele locale, în lipsa unui sprijin real.“

Gianluca Martora, CEO-ul Winmarkt România, grup prezent pe piața imobiliară locală cu 14 centre comerciale și o clădire de birouri, spunea recent că retailul de proximitate, comerțul stradal și centrele comerciale amplasate în inima orașelor au fost mai puțin afectate de restricțiile impuse și astfel au suferit scăderi mai mici ale traficului.

El adaugă că centrele comerciale amplasate în oraș, cum e cazul Winmarkt, au permis cumpărătorilor să ajungă repede la shopping.

“Desigur, am văzut că oamenii care au vizitat centrele noastre comerciale au făcut cumpărături mai țintit și au fost mai atenți la buget. Lunile în care au fost promoții în magazine au fost cele mai bune în termeni de trafic și vânzări pentru chiriașii noștri. De asemenea, clienții vin în grupuri mai mici, cumpărăturile fiind realizate de un singur membru al familiei sau de mai puțini ca înainte.“

Reprezentanții Iulius precizează că în ceea ce privește comportamentul „consumatorului de mall“, reducerea vizitelor a fost compensată de creșterea bugetului pentru cumpărături, mai ales pentru anumite segmente al căror nivel de atracție a crescut în pandemie, cum sunt home&deco, sport, electronice, bijuterii etc. Experiența de shopping continuă să fie determinantă, pentru că publicul preferă să testeze, să probeze, să simtă materialul. Iar atunci când vine la shopping, clientul știe ce își dorește și are un buget definit.

Și Gianluca Martora crede că experiența offline nu va dispărea nici pe viitor și nu va putea fi 100% înlocuită de shoppingul online, în special în orașele medii unde mediul virtual nu a câștigat atât de mult teren, dar nu numai. De altfel, și retailerii – fie ei de modă, mobilă, electroIT sau cosmetice – spun că viitorul este omnichannel, chair dacă online-ul a câștigat rapid teren în pandemie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună