Sfârșitul unei ere: Tim Cook, „moștenitorul” Apple după Steve Jobs, se gândește deja să predea cheile imperiului după 13 ani în care a stat la cârma gigantului tech. Cine sunt oamenii care ar putea prelua conducerea de la vârful uneia dintre cele mai mari companii tehnologice din lume
Tim Cook, șeful Apple după Steve Jobs, se gândește deja la viitor și la cine ar putea să conducă după retragerea sa. Sub conducerea sa, Apple a ajuns la o capitalizare de piață de 3.000 de miliarde de dolari, iar…
Tim Cook, șeful Apple după Steve Jobs, se gândește deja la viitor și la cine ar putea să conducă după retragerea sa. Sub conducerea sa, Apple a ajuns la o capitalizare de piață de 3.000 de miliarde de dolari, iar până în 2025, ar putea ajunge la 4.000 de miliarde, scrie Business Insider.
În ciuda rezultatelor extraordinare, Tim Cook nu se va afla la cârmă pentru totdeauna, de aceea CEO-ul în vârstă de 63 de ani face planuri pentru predarea ștafetei. Într-un podcast cu celebra cântereață albaneză Dua Lipa, Cook a spus că speră ca succesorul să „vină din interiorul Apple”.
Deși Cook mai are de stat încă trei ani la conducerea companiei, pariurile privind următorul CEO deja au început.
Primul candidat la tron este John Williams. Potrivit Bloomberg, Williams a fost considerat în general drept succesorul logic al lui Cook încă din 2019, când a preluat studioul de design al Apple după plecarea directorului de design Jony Ive în 2019.
Williams a supravegheat dezvoltarea Apple Watch și acum gestionează operațiunile Apple la nivel mondial. Executivul a anunțat recent că firma renunță la un proiect de un deceniu de a fabrica o mașină electrică Apple.
Cu toate acestea, există voci în companie care spun că Williams, în vârstă de 61 de ani, s-ar putea să nu fie un lider pe termen lung din cauza vârstei.
Un alt potential CEO al Apple ar putea fi John Ternus, cu o carieră de peste 20 de ani în companie, care este favorit pentru poziție și care conduce divizia de Hardware Engineering.
„Are o mulțime de abilități de management la fel ca și Tim Cook.”.a scris într-un e-mail o persoană familiarizată cu problema conducerii.
Cu toate acestea, vârsta pare a fi o problemă și pentru Ternus, fiind considerat la 49 de ani prea tânăr pentru conducere.