Severina Pascu este unul dintre cei mai tineri executivi din telecomul românesc
„Presiunea mare vine din încercarea de a găsi echilibrul între servicii relevante și în a fi suficient de agil ca să faci businessul să crească, să investești suficient de abil în fiecare an în tehnologii și produse noi„ – descrie provocările din telecom Severina Pascu, directorul executiv al UPC România, poziție pe care a ocupat-o la începutul lui 2011 pentru un mandat de patru ani.
Anterior acestei poziții, ea a fost CFO al companiei din 2008. Între 2005 și 2008 a ocupat poziția de director în cadrul CAIB România, una dintre principalele bănci de investiții din Europa Centrală. În perioada 2000-2005 Severina Pascu a lucrat în conducerea companiei americane de telecomunicații prin cablu Metromedia International, iar înainte de această funcție a fot angajată, timp de patru ani, la KPMG. Compania a încheiat 2011 cu un număr total de peste 1,14 milioane de abonați, în creștere cu 4% față de anul anterior. Veniturile companiei au coborât anul trecut cu 2,7%, la 143,5 milioane de dolari, compania încetinind semnificativ ritmul de scădere a afacerilor, odată cu creșterea numărului de abonamente, potrivit datelor prezentate de grupul-mamă Liberty Global.
Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.
