Serviciul de transport alternativ Bolt este disponibil în 29 de orașe din țară după extinderea în Satu Mare
Compania estoniană Bolt, care oferă pe piața locală servicii de transport alternativ (ride-hailing), dar și o aplicație de comandă de mâncare (Bolt Food) și de închiriere de trotinete electrice plus un minisupermarket online (Bolt Market), și-a extins activitatea și în Satu Mare, au anunțat reprezentanții companiei printr-un comunicat
Compania estoniană Bolt, care oferă pe piața locală servicii de transport alternativ (ride-hailing), dar și o aplicație de comandă de mâncare (Bolt Food) și de închiriere de trotinete electrice plus un minisupermarket online (Bolt Market), și-a extins activitatea și în Satu Mare, au anunțat reprezentanții companiei printr-un comunicat. Astfel, în prezent, serviciile Bolt de transport la cerere sunt disponibile în 29 de orașe și localități din România. „Bolt este (..) prezent acum în 29 de orașe majore din țară, iar cu lansarea de la Satu Mare vrem să consolidăm această poziție. Acest efort se încadrează în misiunea noastră de a oferi opțiuni de transport alternativ accesibil, sigur și sustenabil pentru cât mai mulți utilizatori la nivel național”, a spus Adrian Zodie, senior operations manager în cadrul Bolt România.
Practic, serviciile de transport la cerere ale Bolt pot fi accesate în Satu Mare prin instalarea aplicației pe dispozitivul mobil. De asemenea, companiile pot accesa serviciile Bolt pentru transportul angajaților prin intermediul serviciului Bolt Business – care asigură o gestionare centralizată a costurilor și o raportare financiară simplă și clară pentru persoanele juridice, au mai transmis reprezentanții Bolt.
„Prețul curselor Bolt din Satu Mare începe de la 10 lei, iar în luna noiembrie, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%. Lansarea serviciului de transport la cerere în Satu Mare este și o oportunitate pentru cei care își doresc o sursă de venit suplimentară și un program flexibil. Persoanele interesate să colaboreze cu Bolt se pot înscrie contactând direct compania pe email, unde vor fi informate despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și procedurile pe care trebuie să le urmeze pentru a deveni șoferi parteneri Bolt.”
Bolt are peste 150 de milioane de utilizatori în peste 45 de țări și peste 500 de orașe din Europa și Africa. În România, Bolt are s?i o divizie de software development care deserves?te toate subsidiarele din Europa ale companiei.