Servicii de urgență pentru accidente vestimentare
Oricât de comod ar fi să comanzi îmbrăcăminte de la magazinele online, există și situații în acestea nu te pot servi, situații exploatate atent de magazinele tradiționale, care își diversifică serviciile pentru a le arăta clienților că încă nu e momentul să fie date la o parte.
Printre aceste servicii, altădată rezervate clienților importanți, se numără soluțiile pentru accidentele pe care le suferă îmbrăcămintea sau încălțămintea. O manșetă de pantaloni călcată în graba de a ajunge la o întâlnire de afaceri, un toc rupt, pete de la o cafea ori sos vărsat pe haine, nasturi lipsă a căror dispariție este constatată prea târziu pentru ca persoana afectată să se mai întoarcă acasă să se schimbe pot afecta imaginea impecabilă necesară în diverse situații.
Ca urmare, un număr în creștere de magazine de modă și accesorii s-au adaptat asistenței pentru victimele unor asemenea accidente, scrie Wall Street Journal. Rețeaua Brooks Brothers, de exemplu, are suficienți croitori în magazin pentru a face mici reparații sau, dacă nu se poate, pentru a oferi rapid un articol de îmbrăcăminte pentru a-l înlocui pe cel stricat, iar unitățile sale din cartierele de afaceri din marile orașe americane deschid mai devreme tocmai pentru a oferi asistență celor care și-au pătat sau rupt hainele în drum spre serviciu.
La rândul său, Brookfield Place NY, un centru comercial de lux situat în centrul financiar al New Yorkului, și-a ales chiriașii cu atenție tocmai în ideea că vor exista clienți cu urgențe vestimentare, având în vedere că printre vecinii săi se numără firme de talia American Express sau Merrill Lynch. Saks Fifth Avenue are un serviciu dedicat, Saks Save Me, prin intermediul căruia clienții pot solicita ajutor înainte de orele de program.
Chiar și unele curățătorii chimice, centre de reparații încălțăminte sau magazine de cosmetice și saloane de frumusețe și-au adaptat oferta pentru a prelua urgențe.