Servicii. Bănci. Concentrare tot mare la vârful topului băncilor mari
Podiumul topului celor mai mari bănci după active de pe piața românească a rămas neschimbat în anul 2024, Banca Transilvania și BCR menținându-se pe primele două poziții, în timp ce locul 3 a revenit anul trecut CEC Bank. Anterior, în anul 2023 podiumul băncilor mari se schimbase, atunci CEC Bank urcând pe locul 3, iar BRD a coborât pe poziția 4, în timp ce Banca Transilvania s-a delimitat ca lid…
Podiumul topului celor mai mari bănci după active de pe piața românească a rămas neschimbat în anul 2024, Banca Transilvania și BCR menținându-se pe primele două poziții, în timp ce locul 3 a revenit anul trecut CEC Bank. Anterior, în anul 2023 podiumul băncilor mari se schimbase, atunci CEC Bank urcând pe locul 3, iar BRD a coborât pe poziția 4, în timp ce Banca Transilvania s-a delimitat ca lider, iar BCR a rămas pe locul 2. CEC Bank, bancă deținută de statul român prin Ministerul Finanțelor, a produs în anul 2023 practic cea mai mare surpriză din top 10 al băncilor mari după ce a urcat pe podium, pe poziția 3, de pe locul 6 ocupat în anul 2022. Astfel, BRD a coborât în 2023 de pe locul 3 pe 4, ING a ajuns pe poziția 5, fiind urmată de Raiffeisen Bank, pe locul 6.
Analizând evoluția activelor la nivel individual vedem că Banca Transilvania, care a devenit în 2018 în premieră liderul pieței bancare românești, s-a detașat în 2024 de restul plutonului ajungând la active de 184,3 mld. lei și o cotă de piață de aproape 21%. Activele Băncii Transilvania au crescut anul trecut cu circa 14% față de nivelul din 2023, după ce în 2023 saltul a fost de 21%, în 2022 activele au avut un avans anual de 7%, iar în 2021 ritmul anual de creștere al activelor Băncii Transilvania era de 21%.
Banca Transilvania a fost un jucător activ pe piața de fuziuni și achiziții (M&A) în ultimii ani. După ce a cumpărat Volksbank (2015) și Bancpost (2018), în 2022 a preluat Idea Bank (redenumită Salt Bank – bancă de sine stătătoare), iar acum a preluat OTP Bank România. La început de martie 2025, Banca Transilvania a anunțat finalizarea cu succes a fuziunii cu OTP Bank România.
BCR, care a fost anterior timp de aproape două decenii liderul pieței bancare locale și a coborât în 2018 pe poziția secundă, avea anul trecut active de circa 120,7 mld. lei, în creștere cu aproape 12% față de 2023. Cota de piață a BCR după active a urcat puțin anul trecut, până la 13,7%.
Podiumul băncilor mari din anul 2024 este completat de CEC Bank, care a ajuns la active de 99,25 mld. lei, după un salt de 19% față de 2023, instituția de credit controlată de stat prin Ministerul Finanțelor având o cotă de piață de circa 11,3%. Anterior, CEC Bank raportase pentru 2023 active de 83,5 mld. lei, după un salt record de 35% față de 2022. În aceste condiții, față de anul 2022 când ocupa locul 6 în top, CEC Bank a depășit Raiffeisen Bank, ING Bank și BRD-SocGen, care au coborât în clasament.
Banca românească cu capital francez BRD-Soc Gen a rămas în anul 2024 pe locul 4 în topul după active, deși a înregistrat un plus al activelor cu 6% față de 2023, până la 85,9 mld. lei. Banca avea anul trecut o cotă de piață de 9,75%.
După un salt anual al activelor de 17% în 2024, Raiffeisen Bank a reușit să urce în topul bancar de anul trecut până pe locul 5, de pe poziția 6 în 2023, raportând active de
82,1 mld. lei. Cota de piață a băncii românești cu capital austriac a urcat peste 9,3%.
Activele cumulate ale primelor trei bănci mari de pe podium – Banca Transilvania, BCR și CEC Bank – reprezentau în 2024 circa 46% din activele întregului sistem bancar. Iar dacă luăm în considerare și BRD și Raiffeisen se observă că cele mai mari cinci bănci din România – Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, BRD și Raiffeisen – aveau anul trecut active cumulate de peste 570 mld. lei, reprezentând o felie de 65% din sistemul bancar local. Comparativ, în 2023, activele top 5 erau de peste 500 mld. lei, iar în 2021 primele 5 bănci aveau active cumulate de 400 mld. lei.
Revenind la topul băncilor mari se observă că locul 6 a revenit în 2024 ING Bank, sucursala de la București a grupului olandez cu același nume, care a coborât o poziție față de 2023, deși a raportat active mai mari cu 9% față de 2023, până la
78 mld. lei. Banca a ajuns anul trecut la o cotă de piață de 8,85%. Anterior, ING urcase în 2019 pe locul 4, unde a rămas până în 2022.
Plasată pe locul 7 în topul bancar, UniCredit Bank a raportat pentru anul 2024 active de 72,6 mld. lei, în creștere cu 7% față de 2023, conform raportului anual al băncii de la BVB, cota de piață a băncii cu capital italian fiind de 8,23%.
Pe locul 8 în clasamentul celor mai mari bănci de pe piața locală a rămas în 2024 banca românească de stat, Exim Banca Românească (fosta EximBank), care a raportat active de 26,8 mld. lei, în creștere cu doar 1%, cota de piață a băncii scăzând spre 3,04% de la 3,29% în 2023. Analizând evoluția din ultimii ani vedem că în 2022, banca a avut o ascensiune în top 10 cele mai mari bănci din România după active, urcând pe locul 8, de pe poziția 10 din 2021, iar în anii care au urmat s-a menținut pe această poziție. Și în 2020 EximBank produsese o surpriză, urcând pe locul 10 în topul băncilor mari, de pe locul 12 în 2019, iar ascensiunea a continuat. EximBank a terminat în 2022 fuziunea prin absorbție cu Banca Românească și a intrat pe piața de retail din România, devenind o bancă universală cu servicii complete.
Locul 9 în topul băncilor mari din 2024 a revenit tot Alpha Bank, cu active de circa 22,5 mld. lei, cu 4,6% sub nivelul din 2023, banca românească cu capital elen urmând să ajungă în portofoliul UniCredit în acest an, după finalizarea procesului de integrare.
OTP Bank a rămas pe locul 10 anul trecut, după cum reiese din raportări, cu active de 16,75 mld. lei, în scădere față de 2023. În primăvara anului 2025, OTP Bank a ajuns în portofoliul Băncii Transilvania.
Alpha Bank, cumpărată de UniCredit Bank, și OTP Bank, preluată de Banca Transilvania, au fost incluse în topul bancar din 2024 având în vedere că activele băncilor preluate sunt încorporate în activele băncilor cumpărătoare la momentul fuziunii, adică în 2025.
La o distanță foarte mică de OTP s-a aflat în anul 2024 Garanti BBVA, care a transmis ZF că a avut active de 16,7 mld. lei în 2024 la nivel individual, după un salt de 9,5% față de 2023. Locul 12 în topul din 2024 ar reveni Citi, care a avut anul trecut active de 15,7 mld. lei, cu 10,5% peste nivelul din 2023. Odată ce OTP Bank și Alpha Bank dispar din statistici, după finalizarea tranzacțiilor de M&A, în top 10 vor urca cel mai probabil Garanti și Citi.
Astfel, în anul 2025 continuă consolidarea sistemului bancar, numărul băncilor urmând să scadă, după ce 2024 a adus finalizarea celor trei tranzacții bancare de M&A anunțate în 2023, respectiv preluarea OTP Bank de către Banca Transilvania, fuziunea UniCredit Bank cu Alpha Bank și absorbția First Bank de către Intesa Sanpaolo. Astfel, trei nume de bănci mari dispar în acest an din statisticile BNR, respectiv OTP Bank România, Alpha Bank România și First Bank.
Băncile mari din România din top 10 au reușit în anul 2024 să-și majoreze activele față de 2023, cu ritmuri de creștere oscilând de la 1% la 19%, majoritatea având salturi ale activelor peste inflație, după cum reiese din raportările financiare.w
La nivelul întregului sistem bancar românesc, care includea 32 de bănci în 2024, activele nete au făcut anul trecut un salt de 10% față de 2023, până la un record de aproape 882 mld. lei, conform datelor BNR.
Anul 2024 a adus și un profit istoric în sistemul bancar autohton, de peste 14 mld. lei, în contextul dobânzilor încă mari și al continuării creditării, conform datelor BNR.
Aceste rezultate au venit în condițiile în care creditarea privată totală a crescut anul trecut, însă anemic, ritmul mediu de creștere fiind de 6,9%, comparabil cu viteza medie a creditării din anul 2023. Și economia a frânat, înregistrând în anul 2024 o creștere de sub 1%, la jumătate față de avansul PIB din 2023. Iar rata anuală a inflației a coborât spre 5% anul trecut, față de 6,6% la final de 2023.
Deși activele pentru majoritatea băncilor mari au fost pe o tendință ascendentă în anul 2024, CEC Bank, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania s-au evidențiat cu cele mai mari creșteri ale activelor față de 2023, de 19%, 17% și, respectiv, 14%, depășind și avansul anual al activelor întregului sistem bancar.
Care sunt cele mai mari provocări în viziunea liderilor băncilor mari:

Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania
Cea mai mare provocare pentru Banca Transilvania este revenirea economiei la o creștere semnificativ pentru media europeană, așa încât să recuperăm, ca țară, decalajele între zone diferite din România, dar și dintre România și vestul Europei. O altă provocare este posibilitatea ca ratingul de țară al României să fie retrogradat dacă nu sunt implementate cât mai repede reforme concrete. Am însă încredere că agențiile de rating ne vor da ocazia să demonstrăm, ca țară, că avem puterea, resursele și mobilizarea necesară să ne redresăm. Ne uităm cu interes la ratinguri pentru că, fiind liderul pieței, ne impactează direct. Iar dacă România merge bine, BT merge bine.
În plus, ar trebui să avem în vedere că măsurile fiscale și optimizarea cheltuielilor trebuie să fie echilibrate, adică să îți atingă scopul, dar să nu fie suficient de dure pentru a fi o frână pentru economie. Cu alte cuvinte, avem nevoie de consolidare fiscală, însă trebuie făcută cu grijă, să nu impacteze economia reală.

Sergiu Manea, CEO al BCR
În primul rând, ne confruntăm cu un context geopolitic și macroeconomic complex. Fragmentarea globală, creșterea tranzacționalismului, conflictele regionale și incertitudinile fiscale afectează încrederea și deciziile de investiții. Însă această perioadă de reconfigurare globală aduce și oportunități. Iar România are potențialul să devină un jucător relevant în reconstrucția lanțurilor industriale europene, folosindu-se de poziția geostrategică, capitalul uman și resursele pentru reindustrializare. Totul ține de cum reușim să le punem în valoare, cu accent pe logica viitorului, care înseamnă autonomie tehnologică, decarbonizare și economie circulară.
A doua provocare ține de reconfigurarea industriilor prin tehnologie. Dacă în trecut digitalizarea era despre eficiență, astăzi este despre reinventare completă. În BCR, investim continuu în securitate cibernetică în alfabetizarea digitală și financiară a populației.
În al treilea rând, și poate cel mai important pe termen lung, vorbim despre investițiile în capitalul uman. Este diferențiatorul absolut, de aceea insistăm pe educație continuă și profesionalizarea resursei umane, prin reskilling (recalificare și dezvoltarea de noi competențe) și upskilling (specializare și dezvoltarea de abilități complementare).

Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank
Începutul de an a fost marcat de incertitudine economică și politică, dar avem speranța că vom avea mai multă predictibilitate pe viitor. Totodată, aderarea la noi reglementări, precum DORA, este un proces continuu, implică resurse substanțiale din bancă, umane și financiare, și vine cu un nivel ridicat de responsabilitate. Genul acesta de reglementări sunt necesare și ne ajută să operăm în siguranță și să păstrăm încrederea clienților noștri. O provocare venită o dată cu pandemia este creșterea exponențială a numărului de fraude și a tipurilor de atacuri, de aceea am intensificat eforturile de comunicare pentru a preveni clienții în legătură cu tipurile de fraude. Mai mult, aplicația Home’Bank include acum numeroase opțiuni de siguranță.

Mihaela Lupu, CEO al UniCredit Bank România
În primul rând, ne aflăm foarte aproape de momentul pentru care ne pregătim intens, după ce, în noiembrie anul trecut, Alpha Bank România a intrat în familia UniCredit – și anume fuziunea efectivă a celor două bănci, planificată să aibă loc pe 15 august, sub rezerva obținerii prealabile a tuturor aprobărilor legale necesare. Ne aflăm în acest moment într-o etapă intensă de execuție a proiectului de integrare, cu echipe dedicate din ambele bănci care gestionează acest efort complex. Obiectivul nostru are două componente – asigurarea unei tranziții transparente și ușoare pentru toți clienții Alpha Bank România, oferindu-le acces la toate produsele și serviciile UniCredit, și integrarea colegilor din Alpha.
A doua provocare ține de execuția planului nostru strategic – UniCredit Unlocked – prin care grupul a reușit în ultimii 3 ani să se reorganizeze, să-și optimizeze activitatea, să-și modernizeze modul de lucru și capacitățile și să fructifice potențialul nostru în toate țările și zonele în care ne desfășurăm activitatea. Iar acest plan strategic a trecut din acest an, inclusiv în România, în faza următoare, cea de accelerare.
UniCredit România face parte din divizia CEE, unul din motoarele de creștere ale Grupului, iar UniCredit România are la rândul ei o contribuție esențială și solidă la rezultatele UniCredit.
Iar a treia provocare vine firesc și ține de misiunea noastre asumată – să continuăm să susținem economia românească, să ne implicăm în proiectele comunităților noastre, ajutându-le să crească și să se dezvolte. Ne aflăm într-o perioadă de incertitudini economice, iar măsurile preconizate de reducere a deficitului care urmează vor afecta potențialul de consum și investiții al populației și companiilor. Cu toate acestea, economia românească este foarte dinamică și își demonstrează de la an la an capacitatea de a crește. De aceea, are nevoie de parteneri financiari capabili să înțeleagă și să participe la dezvoltare, iar, de-a lungul timpului, UniCredit România și-a demonstrat susținerea pentru piața din România, implicându-se în proiecte mari de finanțare în zona sectorului public și punând un accent deosebit pe finanțări acordate companiilor din toate segmentele, de la creditarea corporate, până la cea oferită microîntreprinderilor, IMM-urilor și clienților persoane fizice.

CEC Bank sau Reprezentanți ai CEC Bank
Cele mai mari provocări rămân: menținerea în topul celor mai mari finanțatori ai economiei românești, în pofida unui climat macroeconomic incert; continuarea programelor de transformare și de digitalizare, pentru o experiență cât mai bună a clienților; eficientizarea operațiunilor și a costurilor, păstrând totodată nivelul de competitivitate într-o piață din ce în ce mai concurențială.
CEC Bank este una dintre băncile care au în propria misiune incluziunea financiară. Continuăm această misiune și prin abordarea noastră hibridă: prin prezența fizică a celor aproximativ 1.000 de unități teritoriale, dintre care cel puțin jumătate se află în urban mic și rural, combinată, desigur, cu dezvoltarea digitală.

Zdenek Romanek, președinte & CEO, Raiffeisen Bank România
Instabilitatea economică globală, tensiunile geopolitice și amenințările cibernetice reprezintă trei dintre cele mai mari provocări, în prezent, în întreg spectrul mediului de business. Nu neapărat în această ordine, cert este că există, însă avem și soluții să le gestionăm. Cum? Prin strategii proactive pentru minimizarea riscurilor, investiții și parteneriate de încredere pentru a menține stabilitatea și creșterea sustenabilă.

Traian Halalai, președinte executiv Exim Banca Românească
Exim Banca Românească și-a stabilit obiective ambițioase pentru 2025 și pentru anii următori, bazate pe o strategie de creștere și eficientizare, de aceea, principala preocupare rămâne asigurarea fondurilor pentru dezvoltare astfel încât să oferim experiențe de banking complete clienților și să contribuim la întărirea sistemului bancar și a economiei. Pentru aceasta ne bazăm atât pe capitalizarea profiturilor obținute, cât și pe majorarea capitalului social.
Cât privește contextul economic, desigur că privim cu atenție evoluția macroeconomică, însă, cu o alocare eficientă a resurselor, avem încredere că economia românească va trece cu bine și de acest moment așa cum a reușit, în ciuda multor estimări pesimiste, să depășească toate obstacolele din anii care au trecut (pandemie, criză energetică, război etc.).

Mustafa Tiftikcioglu, CEO al Garanti BBVA România
Pentru noi, 2025 înseamnă echilibru și adaptare constantă într-un mediu în permanentă transformare. Peisajul economic rămâne complex, influențat de politici fiscale în continuă schimbare și incertitudini internaționale. Cu toate acestea, cred cu tărie că provocările aduc cu ele și oportunități. Climatul macroeconomic actual, marcat de impredictibilitate, ne obligă să fim vigilenți, dar ne încurajează totodată să gândim diferit și să acționăm responsabil. Ne aflăm în plin proces de transformare digitală. Nu este vorba doar despre un upgrade tehnologic, ci despre o redefinire a modului în care deservim clienții. Aceasta necesită viziune, consecvență și o înțelegere profundă a nevoilor oamenilor. În același timp, suntem conștienți că esența activității bancare rămâne profund umană. Tehnologia ne poate apropia mai mult de clienți, dar nu trebuie să înlocuiască niciodată conexiunea umană. Misiunea noastră continuă este să îmbinăm cele mai bune elemente ale celor două lumi, folosind inovația ca un instrument pentru empatie și valoare pe termen lung.
