Home Actualitate Serverele forțelor aeriene din Statele U...
Actualitate

Serverele forțelor aeriene din Statele Unite au fost sparte de un „batalion” de 60 de hackeri

Spre sfârșitul anului trecut, un grup de 60 de hackeri au spart serverele forțelor aeriene din Statele Unite, scrie Forbes. Între 23 octombrie și 20 noiembrie, un „batalion de hackeri”, cum a fost descris de Dr. Michael Parker – șeful…

Serverele forțelor aeriene din Statele Unite au fost sparte de un „batalion” de 60 de hackeri
Serverele forțelor aeriene din Statele Unite au fost sparte de un „batalion” de 60 de hackeri · Foto: Business Magazin

Spre sfârșitul anului trecut, un grup de 60 de hackeri au spart serverele forțelor aeriene din Statele Unite, scrie Forbes.

Între 23 octombrie și 20 noiembrie, un „batalion de hackeri”, cum a fost descris de Dr. Michael Parker – șeful departamentului de informații și comandantul adjunct al forțelor aeriene americane, au reușit să intre în serverele Centrului de Date Virtuale ale aviației americane.

Spargerea serverelor a fost efectuată în urma unui parteneriat al Departamentului de Apărare din Statelor Unite cu platforma HackerOne, proiectată să întărească rezistența servelor.

O acțiune similară a avut loc în 2016, când Departamentul de Apărare lansa „Hack the Army Challenge” – o provocare amicală inițiată în ideea de a întări securitatea armatei americane.

Prima provocare acest fel a fost lansată tot în 2016, când a fost inițiat proiectul „Hack the Pentagon”. În urma proiectului, hackerii au reușit să descopere 146 de vulnerabilități, fiind plătiți cu 275.000 de dolari.

După testul efectuat în 2019, cei 60 de hackeri au descoperit 460 de vulnerabilități în serverele forțelor aeriene, câștigând 290.000 de dolari pentru eforturile depuse.

„Țelul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite este de a fi lideri, inovatori și războinici în aer, spațiu și cyberspațiu, iar parteneriatul cu HackerOne ne va ajuta să ne asumăm riscurile necesare pentru a ne întări apărarea”, a spus Dr. Michael Parker.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună