Home Actualitate Senatorul Gabriela Firea propune consoli...
Actualitate

Senatorul Gabriela Firea propune consolidarea clădirilor cu risc seismic pe cheltuiala statului

Senatorul Gabriela Firea va iniția un proiect de lege privind consolidarea clădirilor cu risc seismic pe cheltuiala statului. Parlamentarul i-a cerut Guvernului să-i susțină demersul și să realizeze un program național de consolidare, de expertizare și de construire de locuințe de necesitate.

Senatorul Gabriela Firea propune consolidarea clădirilor cu risc seismic pe cheltuiala statului
Senatorul Gabriela Firea propune consolidarea clădirilor cu risc seismic pe cheltuiala statului · Foto: Business Magazin

Proiectul de lege va fi depus la Parlament săptămâna viitoare, a anunțat Gabriela Firea pe Facebook. Parlamentarul a mai spus că va propune ca statul să se implice în susținerea 100% a cheltuielilor de consolidare pentru persoanele cu venituri mici și medii, din toate orașele cu risc seismic din România.

Demersul trebuie susținut de autoritățile statului prin realizarea de programe naționale de consolidare, de expertizare și de construire de locuințe de necesitate.

„Cred că expertizarea tehnică ar trebui să devină obligatorie pentru toate imobilele, la anumite intervale de timp. Acum legea spune că trebuie expertizate doar imobilele care prezintă degradări sau avarieri. Dar avem cu toții vecini care și-au dărâmat peretele dintre bucătărie și sufragerie sau au tăiat un stâlp care îi încurca în casă…Și în acest caz, trebuie identificate fondurile necesare finanțării acestor expertize acolo unde proprietarii nu-și permit. Trebuie să existe bani pentru că este în joc viața oamenilor”, a declarat Gabriela Firea.

În ceea ce privește locuințele de necesitate, acestea vor fi folosite de cei cărora statul le consolidează imobilele. Gabriela Firea consideră că riscul seismic trebuie să fie declarat o problemă de siguranță națională.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună