Home Actualitate Senator PSD: Proiectul pensiilor special...
Actualitate

Senator PSD: Proiectul pensiilor speciale, o revenire la o situație de normalitate, ca în Europa

Un deputat PSD de Argeș susține că a semnat proiectul privind pensiile speciale, dar a pus condiția să crească salariile și pensiile tuturor. Alți aleși PSD, din Dâmbovița și Prahova, susțin că unii parlamentari sunt "îndreptățiți" la aceste pensii și că proiectul e "o revenire la normalitate"

Senatorul Ion Popa, co-președinte al PNL Argeș, spune că pensiile speciale ale parlamentarilor nu reprezintă o prioritate și că nu susține proiectul în acest sens.

“Nu am semnat acest proiect. Știu că există un proiect depus la Camera Deputaților, care vizează pensiile pentru parlamentari. Poziția PNL este aceea de a nu susține acest demers, evident, poziție pe care mi-o însușesc și eu. (…) Trebuie făcută o analiză și pentru alte categorii socio-profesionale și trebuie făcută o prioritizare. Din punctul nostru de vedere, nu pensiile speciale ale parlamentarilor reprezintă în momentul acesta o prioritate”, a afirmat senatorul Ion Popa.

În schimb, deputatul PSD de Argeș Cătălin Rădulescu spune că a semnat proiectul de lege privind acordarea de pensii speciale parlamentarilor, dar condiționează acordarea acestui drept de majorarea tuturor pensiilor și salariilor.

“În grupul parlamentar am spus că pentru mine nu e prioritate acest proiect de lege, dar că sunt de acord să-l semnez în condițiile în care, în paralel, cresc pensiile pensionarilor și salariile oamenilor. Deci asta a fost condiția mea. Dacă se face numai legea asta pentru parlamentari, nu sunt de acord, chiar dacă am semnat un proiect de lege nu înseamnă că-l voi vota în plen. Dar dacă, concomitent, așa cum mi s-a spus că se lucrează la o nouă salarizare și cresc salariile tuturor, de exemplu al medicilor, pentru că eu sunt medic de profesie, atunci voi fi de acord pentru că toată lumea trebuie să aibă salarii mari, ca în țările europene”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, deputatul Cătălin Rădulescu.

El a afirmat că, în opinia sa, mai importantă decât o lege a pensiilor pentru parlamentari era modificarea unor articole din Codul Penal.

“Înainte de a face această lege cu pensiile, cred că în primul rând trebuie să facem modificarea unor articole din Codul Penal care deja au devenit foarte abuzive. Mă refer la arestul preventiv, la denunțuri, la faptul că, în loc să fie citați ca în orice țară civilizată, oamenii sunt ridicați cu mascații. Deci alea cred că erau mai importante. Erau mai importante pentru noi modificările unui Cod Penal care este un Cod Penal securistic, nu are nicio legătură cu codurile penale europene și care dă posibilitatea unor abuzuri fantastice și atunci aia cred că era mai importantă pentru noi decât legea pensiilor”, a adăugat parlamentarul social-democrat.

Deputatul social-democrat Ionuț Săvoiu, ales într-un colegiu din județul Dâmbovița, susține că unii dintre parlamentari sunt “îndreptățiți” să aibă un astfel de venit.

“Deocamdată nu mi-am format o opinie foarte clară cu privire la acest subiect, însă eu consider că mulți parlamentari sunt îndreptățiți să beneficieze de o pensie suplimentară, pentru că sunt atâtea categorii de oameni în România care au pensie specială în momentul de față și este vorba de o reparație pentru cei care, în calitate de parlamentari, nu au putut să beneficieze de alte venituri. Sunt foarte mulți oameni care, profesional, au competența necesară să aibă venituri mult mai mari decât le au ca parlamentar. Așadar, este un proiect în dezbatere, nu vreau să fiu nici populist, nici politicianist, eu vreau să fiu sincer și cred că unii sunt îndreptățiți să beneficieze de pensie suplimentară”, a spus deputatul Ionuț Săvoiu.

În schimb, senatorul PSD de Dâmbovița Leonardo Badea spune că nu a semnat și nici nu susține demersul privind acordarea unor pensii speciale parlamentarilor, întrucât aceștia nu fac parte din categoriile îndreptățite să primească un astfel de venit.

“Nu susțin acest demers, nu am semnat acest proiect. Eu merg pe principiul contributivității și consider că acesta trebuie să fie principiul prin care orice cetățean, orice salariat își ia pensia. Sigur, anumite categorii pot fi îndreptățite să primească pensii speciale, dar nu consider că parlamentarii ar face parte din acele categorii. Există o practică europeană din care ne putem inspira dacă dorim să modificăm legislația existentă astăzi în România cu privire la pensiile parlamentarilor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, senatorul PSD Leonardo Badea.

Tot la principiul contributivității a făcut referire și deputatul PNL Iulian Vladu, vicepreședinte al Comisiei de Muncă din Camera Deputaților și co-președinte al PNL Dâmbovița, care nu susține ideea unei pensii speciale pentru parlamentari. În plus, Vladu a spus că reînființarea pensiilor speciale este “un pas înapoi pentru societatea românească”.

“PSD reinventează categoriile sociale de lux în România. Pensiile speciale pot însemna, printre altele, desființarea principiului contributivității, care ar trebui să se aplice, de acum înainte, numai celor slabi. În aceste condiții impuse de majoritatea lui Victor Ponta, consider că trebuie regândit din temelii sistemul de pensii, care devine, din nou, inechitabil și haotic. Având în vedere că am contribuit la elaborarea actualei legi a pensiilor, una care și-a dovedit eficacitatea din toate punctele de vedere, sunt total împotriva reînființării privilegiilor și pensiilor speciale, întrucât reprezintă un foarte mare pas înapoi în societatea românească. Am votat și voi vota, de fiecare dată, împotriva înființării pensiilor speciale pentru anumite categorii sociale”, a declarat deputatul PNL Iulian Vladu.

Nici senatorul PNL de Prahova Andrei Volosevici nu a semnat acest proiect aflat în discuția grupurilor parlamentare, spunând că nu consideră că situația economică a țării și modul în care trăiesc românii justifică o astfel de inițiativă.

“Nu am semnat acest proiect și nici nu intenționez să îl susțin. Sigur, trebuie făcută o diferență, în contextul în care fiecare are propria activitate și cred că activitatea legislativă este foarte importantă. De partea cealaltă, în schimb, cred că cei care trăiesc din salariul pe care-l plătesc prin impozite românii trebuie să fie foarte atenți la cum trăiesc românii, la faptul că este o situație totuși destul de grea, că lucrurile nu merg chiar în regulă, că românii se chinuie din ce în ce mai mult să-și trăiască traiul de zi cu zi, motiv pentru care cred că o astfel de inițiativă nu este binevenită în acest moment. În contextul în care, pe viitor, lucrurile vor merge de cu totul altă natură la nivel economic, sigur că vom putea discuta despre acest lucru. Acum, categoric nu”, a spus Andrei Volosevici.

În schimb, senatorul PSD de Prahova Augustin Mitu, cadru didactic universitar aflat la primul mandat de parlamentar, susține proiectul privind pensiile speciale întrucât acesta este “o revenire la o situație de normalitate”.

“Susțin proiectul respectiv, consider că e o reparație și o revenire la o situație de normalitate, așa cum o avem și în Europa”, a afirmat Augustin Mitu.

Întrebat la ce se referă atunci când spune că o astfel de pensie ar însemna revenirea la o situație de normalitate, Mitu a explicat: “La o formă care a fost în trecut și care a fost tăiată. S-a revenit pentru aproape toate categoriile sociale, pentru că la momentul respectiv s-au retras, s-au tăiat anumite drepturi și cred că și această categorie, parlamentarii din România, trebuie să aibă aceste drepturi”.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă joi la Camera Deputaților și este semnată de 255 de deputați și senatori.

Potrivit proiectului, deputații și senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizație lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizație urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulțirea 0,55% din indemnizația brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizația parlamentarilor și se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.

Conducerea PNL a decis, miercuri, că proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari nu are girul politic al PNL, a declarat co-președintele Alina Gorghiu, arătând că, în măsura în care vor fi semnatari liberali, se va discuta în grup și aceștia vor ține cont de decizia partidului.

Inițiativa este semnată de către deputații PNL Calimente Mihăiță, Cherecheș Florica, Chirteș Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuța Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaș-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu și senatorii liberali Grapă Sebastian, Grigoraș Viorel, Iliescu Lucian.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că liberalii nu susțin pensiile speciale pentru parlamentari și că partidul va face efortul de a-și convinge proprii parlamentari care au semnat această inițiativă, adăugând că speră să nu fie puși în situația unor sancțiuni.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună