Home Lideri Șeful marketingului de ING este și scrii...
Lideri

Șeful marketingului de ING este și scriitor și își vinde noua carte pe Amazon

Absolvent al Academiei de Științe Economice, Ovidiu Slăvoiu și-a început cariera în BNR ca economist, unde a făcut integrare monetară, cercetare și modelare macroeconomică.

Șeful marketingului de ING este și scriitor și își vinde noua carte pe Amazon
Șeful marketingului de ING este și scriitor și își vinde noua carte pe Amazon · Foto: Business Magazin

Ulterior a avut o scurtă carieră de consultant la Arthur Andersen, dar a revenit la banca centrală, la Transfond, unde a coordonat implementarea unora dintre componentele sistemului electronic național de plăți.

“Am continuat în ING Bank dezvoltând produse și implementând proiecte, după care m-am întors la Transfond pentru un program de consolidare instituțională. Am revenit în 2010 la ING Bank, pentru un program similar de remodelare organizațională, iar din 2013 activez ca marketer B2B, tot în ING”, povestește Ovidiu Slăvoiu.

Crede în lucrurile făcute cu măsură potrivită și cu relevanță. ãLegat de această idee, cred în nevoia de a servi complet, autentic și cumsecade. Sunt inspirat de noțiunea de design și caut ca tot ceea ce fac să aibă o “arhitectură” care să funcționeze și să dureze. Nutresc la o societate românească aptă să genereze sistematic oportunități transparente și palpabile – personale, profe-sionale, de afaceri.”

La capitolul pasiuni Ovidiu notează cântatul la tobe. Pe de altă parte, trebuie spus că este și scriitor; “Mana (Bud of Core)”, volumul său de literatură SF, este disponibil pe Amazon, iar stilul său literar a obținut recenzii de cinci stele din cinci din partea cititorilor.

Ovidiu Slăvoiu face parte din promoția tinerilor manageri de top din 2014. Citește în premieră alte 99 de povești de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

Comandă acum catalogul în format electronic la prețul de 35 lei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună