Home Actualitate Șeful Facebook explică investitorilor sc...
Actualitate

Șeful Facebook explică investitorilor scăderea companiei de pe bursă

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a fost nevoit să răspundă investitorilor nemulțumiți de scăderea acțiunilor companiei la bursă, la prima adunare generală a acționarilor de la listare, în luna mai.

Șeful Facebook explică investitorilor scăderea companiei de pe bursă
Șeful Facebook explică investitorilor scăderea companiei de pe bursă · Foto: Business Magazin

Zuckerberg a răspuns timp de jumătate de oră la întrebările acționarilor, deranjați de declinul de aproape 40% al cotației față de prețul de listare din mai anul trecut, potrivit Wall Street Journal.

Tirul de întrebări care denotă nemulțumire arată cât de mult are de făcut Zuckerberg pentru a convinge Wall Street că poate construi afacerea la care au sperat investitorii când au cumpărat acțiuni ale companiei.

Șeful Facebook a admis în remarcile anterioare sesiunii de întrebări că evoluția prețului acțiunilor a fost frustrantă.

“Suntem dezamăgiți de cotația acțiunilor pe parcursul anului trecut. Ne așteptăm să existe fluctuații”, a spus el.

Zuckerberg a apărat modelul de afaceri al companiei și o serie de decizii recente, precum schimbări care vizează aplicațiile mobile și noi produse pentru publicitate. Spre sfârșitul discursului, Zuckerberg a spus că prețul acțiunilor nu a afectat planurile sale privind Facebook.

Comentariile acestuia nu au calmat însă investitorii supărați, scrie Wall Street Journal.

Mulți dintre aceștia s-au folosit de timpul pe care îl aveau alocat să vorbească la microfon pentru a-și exprima nemulțumirea față de evoluția acțiunilor și pentru a presa șefii companiei să dea detalii despre modul în care vor aduce beneficii acționarilor. Unul dintre participanți a numit evoluția acțiunilor drept un “dezastru”.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună