Home Actualitate Șeful Erste este anchetat de autoritățil...
Actualitate

Șeful Erste este anchetat de autoritățile din Austria pentru inducerea în eroare a investitorilor

Autoritatea pentru piața financiară din Austria a anunțat marți că a început o investigație pentru a stabili dacă directorul executiv al Erste, Andreas Treichl, a indus în eroare investitorii înainte de anunța revizuirea de la profit la pierdere a rezultatului financiar din acest an.

Șeful Erste este anchetat de autoritățile din Austria pentru inducerea în eroare a investitorilor
Șeful Erste este anchetat de autoritățile din Austria pentru inducerea în eroare a investitorilor · Foto: Business Magazin

De asemenea, autoritatea verifică un portofoliu de contracte CDS din evidența contabilă a grupului. Erste, a doua mare instituție de credit din Europa Centrală și Est, prezentă în România prin intermediul BCR, a confirmat că autoritatea financiară i-a cerut să furnizeze informații în cadrul anchetei.

Grupul financiar austriac a anunțat la 10 octombrie că se confruntă cu o pierdere netă de până la 800 de milioane de euro pentru acest an, din cauza unor pierderi cauzate de portofoliul de credite în valută din Ungaria, de expunerea pe datoria suverană a statelor din zona euro și de portofoliului de contracte CDS (credit default swaps – asigurare a datoriilor împotriva riscului de neplată). Anunțul neprogramat al Erste a cauzat prăbușirea cotației băncii la minimul ultimilor doi ani și jumătate și a afectat și acțiunile altor bănci din regiune.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună