Home Actualitate Șeful Direcției Infrastructură din Primă...
Actualitate

Șeful Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, reținut. Mădălin Dumitru ar fi dat preferențial contracte unor firme

Directorul Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, a fost reținut, joi, de procurorii anticorupție, în dosarul în care este suspectat că ar fi dat preferențial contracte unor firme, pentru diverse lucrări.

Șeful Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, reținut. Mădălin Dumitru ar fi dat preferențial contracte unor firme
Șeful Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, reținut. Mădălin Dumitru ar fi dat preferențial contracte unor firme · Foto: Business Magazin

 Mădălin Dumitru a fost scos din sediul Direcției Naționale Anticorupție cu cătușe la mâini și urcat într-o mașină a anchetatorilor.

Potrivit unor surse judicare, pe numele lui Mădălin Dumitru a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în dosarul în care se fac cercetări pentru presupuse fapte de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție, care ar fi fost comise în perioada 2011-2014.

În 28 mai, procurorii DNA au făcut 20 de percheziții în București și în județul Ilfov, la instituții publice, printre care și la Primăria Capitalei, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane.

Anchetatorii au ridicat atunci documente din biroul lui Mădălin Dumitru și de la locuința acesta, precum și din celelalte imobile percheziționate.

Surse judiciare declarau, pentru MEDIAFAX, că Mădălin Dumitru, directorul Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, este suspectat că a dat preferențial contracte unor firme, pentru diverse lucrări. În același dosar este suspectată și soția acestuia.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună