Șeful Daimler le declară război rivalilor de la BMW: Până în 2020 vom redeveni numărul unu în lume
Grupul german Daimler a lansat, la finele lunii ianuarie și la poalele Alpilor bavarezi, noul model din clasa V, „o mașină care lipsește din portofoliul concurenței". Pornind de la pretextul lansării noului V Class, Dieter Zetsche, directorul general al Daimler, a pus pe masă ingredientele care au făcut ca Mercedes-Denz să sufle în ceafa Audi în topul mondial al mașinilor premium, dominat de BMW.
“Ne face din ce în ce mai multă plăcere să ne comparăm cu concurența: Mercedes-Benz este în prezent brandul premium cu cea mai mare creștere. Și ne vom asigura că lucrurile rămân așa. În ce privește modelele noastre de serie C, E și S, avem cel mai tânăr portofoliu între competitorii direcți, iar în 2014 vom lansa noi modele pentru a întineri și mai mult oferta – de la GLA la noile modele smart.” În primele cinci minute din discursul său, Zetsche a vorbit despre progresele înregistrate de toate diviziile businessului de la Stuttgart. „Pe segmentele de camioane și autobuze, am fost primul producător care și-a reînnoit portofoliul în contextul migrării spre standardele de emisii Euro VI. De aceea, și aici câștigăm cotă de piață. La divizia de autoutilitare, am pus pe șosele în 2013 stindardul nostru, noul Mercedes-Benz Sprinter, cu care urmărim să ne extindem poziția de lider în piață.„ Cifrele anunțate de grupul Daimler la începutul anului 2014 confirmă spusele lui Zetsche.
Pe segmentul automobile, Mercedes-Benz a vândut anul trecut 1,46 milioane de unități, în urcare cu 11%, reușind să reducă puternic decalajul față de rivalul Audi, locul doi pe piața mașinilor premium. Potrivit informațiilor agenției Bloomberg, citate de agenția Mediafax, creșterea Mercedes, al treilea producător de autoturisme premium la nivel mondial după BMW și Audi, se datorează în principal modelelor compacte, cu o majorare de 64% a cererii pentru modelele clasa A, clasa B și CLA. Compania a înregistrat creșteri mai puternice decât Audi atât în Europa, cât și în SUA. Decalajul Mercedes-Benz față de Audi s-a retrâns la numai 113.800 autovehicule, față de 135.000 în 2012. „Am încheiat cel mai bun an al mărcii Mercedes-Benz. Strategia noastră de creștere funcționează”, a declarat Dieter Zetsche, directorul general al Daimler.
Promisiunea lui Zetsche a fost reiterată la München, unde a menționat că va recâștiga până la sfârșitul deceniului primul loc în topul vânzărilor de automobile premium la nivel mondial, pierdut în 2005 de Mercedes în favoarea BMW. Mercedes-Benz va lansa până în 2020 un număr de 13 modele complet noi, fără predecesor. Compania va revigora de asemenea gama Clasa C, cel mai bun motor de vânzări al companiei. Modelul coupe cu patru uși CLA, lansat anul trecut, a contribuit semnificativ la creșterea popularității mărcii germane în rândul consumatorilor mai tineri. „CLA a ajutat Mercedes să se extindă dincolo de generația născută după război, către generațiile X și Y. A redus cu 10 ani vârsta medie a clienților față de modelul entry anterior, Clasa C”, comentează pentru Bloomberg un analist al Frost & Sullivan.
Acțiunile Daimler afișează un câștig de peste 40% pe ansamblul ultimelor 12 luni, compania având o capitalizare de piață de 66,8 miliarde euro, în timp ce vânzările Audi au crescut anul trecut cu 8,3%, la 1,58 milioane de automobile.
„München este orașul perfect în care să lansăm o nouă mașină. Acest model poate funcționa perfect ca o sufragerie, deși prețul pe metru pătrat al mașinii este mai mic decât al unui apartament din oraș, dat fiind că în 2013 prețurile locuințelor au atins în Bavaria noi maxime istorice„, a punctat Zetsche. Costul mediu anunțat pentru noul V Class este de 42.900 de euro, iar principalii clienți țintiți sunt familiile, pasionații de sport și operatorii de transport persoane în regim VIP, în timp ce în România sunt hotelierii și companiile de talie mare. „Un punct esențial în evoluția Mercedes-Benz este dezvoltarea pe noi piețe din lumea întreagă. Modelul Sprinter deja a demonstrat că acest lucru este posibil. Este un succes al vânzărilor la export”, a punctat Zetsche, referindu-se la cel mai vândut model din istoria stelei cu trei colțuri – Sprinter a ajuns în ultimii 18 ani în 130 de țări.

Statisticile arată că 2,5 milioane de unități au fost vândute în ultimele aproape două decenii, iar unele dintre acestea rulează și în momentul de față pe șosele, având peste un milion de kilometri la bord, unele și în România. „Sunt întrebat foarte des de ce Mercedes păstrează mașinile premium și utilitarele sub același brand. Odată cu lansarea clasei V, cred că răspunsul este clar. Pentru că putem avea autovehicule pe care nu le mai are nimeni. Litera V vine de la Vernetzen (în limba germană, intersectare – cu trimitere la întrepătrunderea diferitelor divizii ale producătorului auto – n.red.)„, a precizat Dieter Zetsche. Modelul va fi produs în uzina de la Vitoria, Spania, unde nemții au investit în producția de van-uri 200 de milioane de euro.