Home Actualitate Șeful Comisariatului de Protecția Consum...
Actualitate

Șeful Comisariatului de Protecția Consumatorilor Constanța și un inspector ANAF, trimiși în judecată

Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Mihai Perifan, și inspectorul din cadrul Direcției Generale Antifraudă a ANAF Damu Fundulea au fost trimiși în judecată de către procurorii Serviciului Teritorial Constanța al DNA pentru fapte de corupție.

Procurorii îl acuză pe Mihai Perifan de dare de mită, iar pe inspectorul din cadrul Direcției Generale Antifraudă a ANAF de săvârșirea infracțiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 19 martie 2015, Mihai Perifan, pe baza informațiilor primite de la Damu Fundulea, inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă, detașat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a promis unui ofițer de poliție suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 euro.

La data de 20 martie 2015, în același scop, Mihai Perifan a remis aceleiași persoane suma de 1.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, anchetatorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea garantării confiscării speciale de la Mihai Perifan a sumei de 15.000 euro, dată de acesta cu titlu de mită ofițerului de poliție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună