Șefa ANAF anunță încasări mai mari la buget cu 20 miliarde de lei, în acest an
Mirela Călugăreanu a anunțat că, în primele opt luni ale acestui an, încasările la buget au fost mai mari cu 20 de miliarde de lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Președintele ANAF a precizat că sancțiunile aplicate de instituție s-au ridicat la încasarea a 75.000.000 de lei. Întrebată când vor fi recuperați cei 300.000 euro de la familia președintelui Klaus Iohannis, Mirela Călu…
„În toate situațiile în care Fiscul are de recuperat o creanță certă, lichidă și exigibilă. În toate situațiile în care Fiscul are un titlu de creanță care să confirme o creanță certă, lichidă și exigibilă, ne facem datoria”, a afirmat Mirela Călugăreanu, sâmbătă, la Antena 3, întrebată despre subiect.
Chestionată care este stadiul recuperării, Mirela Călugăreanu a răspuns: „Aici sunt o serie de aspecte pe care instanțele trebuie să le clarifice”.
„Pentru că ne dorim într-adevăr să asigurăm confortul acestei țări, prin realizarea veniturilor bugetare planificate, din acest punct de vedere suntem pe un trend pozitiv. Încasările din primele 8 luni ale acestui an sunt cu peste 20 de miliarde mai mari decât cele realizate în perioada similară a anului precedent. Un lucru important este că și conformarea contribuabililor cu privire la obligațiile fiscale a crescut. De asemenea, 20 de miliarde în plus au fost declarate față de anul precedent. Rambursările de TVA au crescut cu peste un miliard. Deci trendul este pozitiv”, a declarat Mirela Călugăreanu, sâmbătă, la Antena 3.
Președintele ANAF a mai spus că rezultatele acțiunilor derulate de cei de la departamentul antifraudă au fost foarte bune în acest an.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro