Home Actualitate Șef de birou de la Finanțele Publice Bih...
Actualitate

Șef de birou de la Finanțele Publice Bihor și inspector vamal, reținuți pentru fapte de corupție

Șeful unui birou de la Finanțele Publice Bihor, Dorel Pătcaș, și un inspector vamal din Oradea au fost reținuți de DNA pentru luare de mită și spălare a banilor, respectiv complicitate la luare de mită, după ce Pătcaș ar fi cerut și primit bani de la oameni de afaceri pentru a le favoriza firmele.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Direcția Națională Anticorupție, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de joi, a lui Dorel Pătcaș, director adjunct al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Bihor și director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor (DGFP) – coordonator al Activității de Inspecție Fiscală, la data faptelor, în prezent șef birou în cadrul Administrației Finanțelor Publice Bihor, pentru luare de mită (patru infracțiuni) și spălare a banilor.

De asemenea, a fost reținut Florian Șandor, șef al Serviciului inspecție fiscală al DJAOV Bihor, la data faptei, în prezent inspector vamal în cadrul Biroului Vamal de Interior Oradea, pentru complicitate la luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cursul lunii decembrie 2009, Dorel Pătcaș, în calitate de director adjunct al DJAOV Bihor, a primit de la un om de afaceri (administrator de fapt al mai multor firme), o sumă de bani nedeterminată și produse alimentare în valoare de 6.000 de lei în schimbul eliberării unui atestat de comercializare de produse petroliere pentru una dintre societățile comerciale controlate de respectivul om de afaceri.

Conform DNA, în 22 septembrie 2011, Pătcaș, în aceeași calitate, a primit de la un al doilea om de afaceri (martor denunțător în cauză), suma de 6.000 de lei, prin intermediul unei rude și beneficiind de ajutorul lui Florian Șandor, în scopul de a asigura protecția activității ilicite a firmei administrate de acesta.

În perioada 2012-2014, Dorel Pătcaș, în calitate de director executiv adjunct în cadrul DGFP Bihor, a pretins și a primit de la alți doi oameni de afaceri (martori denunțători în cauză), prin intermediari, suma totală de 42.000 de euro (29.000 de euro, respectiv 13.000 de euro de la fiecare denunțător), pentru a face demersurile necesare astfel încât inspectorii care făceau controale la firmele administrate de aceștia să nu constate aspecte penale și pentru ca aceste controale să fie favorabile societăților respective.

DNA mai arată că, în cursul lunii ianuarie 2014, Pătcaș a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 25.000 de lei (parte din suma totală de 29.000 de euro), prin întocmirea olografă a unui contract de împrumut fictiv, pretins a fi întocmit la 10 ianuarie 2013, semnat de unul dintre oamenii de afaceri și o altă persoană, cunoscând împrejurarea că suma respectivă provine din comiterea unei infracțiuni de corupție.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, precizează DNA.

În acest caz, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.

Conform aceleiași surse, inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, urmând a se analiza oportunitatea prezentării lor în fața Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă.

În 29 octombrie, procurori ai DNA au făcut percheziții în patru locuri din municipiul Oradea într-un dosar vizând infracțiuni de corupție comise în perioada 2009-2014, una din percheziții fiind la sediul Finanțelor Publice Județene, în biroul șefului de la Servicii Interne, Dorel Pătcaș, de unde s-au ridicat documente.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor, Vasile Farc, declara atunci că procurorii DNA Oradea au descins la sediul instituției și au sigilat biroul șefului de la Servicii Interne, inspectorul Dorel Pătcaș, după care au plecat.

“Ulterior, procurorii au revenit și fac cercetări în birou, de unde ridică documente. Nu ne-au comunicat care este motivul anchetei. La finalul acțunii, așteptă să primim o copie a procesului-verbal privind percheziția”, declara Vasile Farc.

Conform sursei citate, Pătcaș a deținut mai multe funcții în cadrul AJFP, între care cea de director adjunct și șef adjunct la Inspecția Fiscală. Totodată, el a mai fost director al Vămii Oradea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună