Home Actualitate Secetă extremă. O ţară bogată emite ordi...
Actualitate

Secetă extremă. O ţară bogată emite ordin de mobilizare la nivel naţional

Autorităţile din Coreea de Sud au emis un ordin de mobilizare la nivel naţional pentru combaterea secetei din sud-estul ţării, potrivit Anadolu. Vehicule militare şi cisterne de apă ale pompierilor din întreaga ţară vor furniza apă provinciei Gyeongsang de Sud.…

Secetă extremă. O ţară bogată emite ordin de mobilizare la nivel naţional
Secetă extremă. O ţară bogată emite ordin de mobilizare la nivel naţional · Foto: Business Magazin

Autorităţile din Coreea de Sud au emis un ordin de mobilizare la nivel naţional pentru combaterea secetei din sud-estul ţării, potrivit Anadolu. Vehicule militare şi cisterne de apă ale pompierilor din întreaga ţară vor furniza apă provinciei Gyeongsang de Sud. La operaţiune vor participa şi alte instituţii.

Ordinul a fost emis joi. Aproximativ 200 de cisterne de apă şi circa 400 de persoane au fost desfăşurate la nivel naţional pentru a livra apă provinciei. Alte 14 vehicule militare s-au alăturat operaţiunii care are ca prioritate să furnizeze apă fermelor şi gospodăriilor din zona afectată de secetă.

Toate cele 18 municipalităţi din Gyeongsang de Sud au intrat oficial joi în stare de criză. Rata medie de stocare a apei în cele 18 zone ale provinciei este în prezent de 32,8%, mult sub media de 70,8%.

Este a doua oară când în Coreea de Sud se emite un ordin naţional de mobilizare pentru pompieri pentru combaterea secetei. Primul ordin a fost emis în august anul trecut pentru a ajuta oraşul Gangneung, situat pe coasta estică.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună