Sebastian Vlădescu: Bugetul ar trebui construit pe creștere zero, cu înghețearea pensiilor și a salariilor
Bugetul trebuie construit pe creștere economică zero, cu înghețarea pensiilor și salariilor, chiar dacă Guvernul va miza pe un avans de 2%, având posibilitatea să utilizeze veniturile suplimentare pentru susșinerea unor grupuri defavorizate, consideră Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor.
“Aș construi un buget pe creștere economică zero, cu un deficit de 3% din PIB pe ESA (care cuprinde și pierderile companiilor de stat), cu pensiile și salariile înghețate la nivelul anului 2012. Aș aloca 80% din cheltuielile de capital pentru primul semestru, ca să compensez reducerea de consum privat, iar, în cazul în care am creștere economică, toată diferența s-o aloc pentru susținerea grupurilor defavorizate țintă. Dacă am 100 -200 de milioane de euro în plus, aș da bani unor diferite grupuri țintă, cu sume diferite, iar depășirea deficitului s-ar face numai pe cheltuieli de capital legate de o absorbție mai bună decât am bugetat din fonduri europene”, a spus Vlădescu. Fostul ministru crede că astfel de deficite vor primi finanțare de pe piețe, opinând că soldul negativ poate urca chiar la 3,5% sau 3,8% din PIB. “Dacă va fi un deficit legat de cheltuieli de capital pentru cofinanțarea proiectelor din fonduri UE , Comsia Europeană va accepta depășirea pragului. Anul viitor tot focusul din UE se va muta de la ajustare fiscală spre creștere economică”, a continuat Vlădescu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro