Se întâmplă în Statele Unite

Se pare că senatorii americani se pricep grozav la rebus, pentru că altfel este greu de imaginat cum au reușit să scornească un nume de proiect legislativ precum “Preventing Real Online Threats to Economic Creativity and Theft of Intellectual Property”, care se abreviază extrem de sugestiv: PROTECT IP. În schimb, cei din Congres au renunțat la chestiunile stilistice, iar proiectul lor are un nume mult mai direct – Stop Online Privacy Act – și cu o abreviere anostă: SOPA. Scuze pentru abuzul de engleză, însă va trebui probabil să ne obișnuim cu aceste abrevieri, deoarece în spatele lor se află o amenințare directă la libertatea internetului și chiar un atentat prostesc la principiile sale de funcționare.

Iarăși trebuie să fac cuvenita precizare: sunt pentru protejarea proprietății intelectuale, fie și doar pentru că îmi câștig existența de pe urma ei. Sunt proiectant de software, iar programele sunt considerate opere de creație (chiar sunt) și se bucură de protecție legală, prin copyright și (din păcate) brevete. Pe de altă parte, am trăit suficienți ani sub un regim în care libertatea cuvântului era garantată prin constituție și legi, dar libertatea celui ce rostea sau scria cuvântul n-o putea garanta nimeni. Teoretic, n-ar trebui să existe nicio contradicție între protejarea proprietății intelectuale și libertatea de expresie, pentru că (dacă privim istoric) tocmai apariția dreptului de autor a adus creatorilor posibilitatea să câștige bani de pe urma operei lor și astfel să devină mai puțin dependenți de sponsori, adică implicit mai liberi.
Însă teoria cea frumoasă nu prea are nimic de-a face cu practica, iar bănuiala mea este că divorțul dintre principiile onorabile (precum Primul Amendament al constituției americane) și practica cenzurii pentru care noile proiecte legislative pregătesc terenul are câteva motive consistente. Unul este că lobby-ul industriei de divertisment americane (generic vorbind: Hollywood) a costat anul acesta 91,8 milioane de dolari, în vreme ce companiile de IT și new media au cheltuit doar 91,5 milioane de dolari. Diferența este minusculă, dar balanța o vor înclina politicienii – adică cei cărora amintirea episodului Wikileaks le provoacă în continuare coșmaruri, în vreme ce Hollywoodul le-a fost întotdeauna un aliat credincios, care merită răsplătit. Dacă vor vota în baza acestei simpatii, s-ar putea ca lucrurile să evolueze într-o direcție pe care nu cred că și-o doresc.

Foarte pe scurt, SOPA vrea să combată pirateria adoptând metode inspirate de practica unor țări precum Iranul și China, care instituie “liste negre” prin anihilarea unor situri web sau servicii internet prin intermediul manipulării serviciului DNS (Domain Name System). DNS este un sistem ierarhic și distribuit care asigură translatarea între nume de domenii (precum www.google.ro) și adrese internet numerice (IP) fără nicio semnificație pentru utilizator. Odată ce această echivalență este ruptă, domeniul în cauză dispare practic din internet. Uneori, chiar în țări democratice, procedeul poate fi justificat, când este vorba de resurse care furnizează conținut interzis (pornografie infantilă, propagandă extremistă etc.). Numai că aceste acțiuni urmează o hotărâre a justiției, în vreme ce SOPA prevede că o resursă din internet poate fi trecută într-o listă neagră în baza unei simple bănuieli conform căreia acolo se găsește în mod ilicit conținut sub copyright (sau alte forme de protecție a proprietății intelectuale). Și dacă aceasta nu este de ajuns, un deținător de drepturi care presupune că o porțiune dintr-un site (fie și doar o singură pagină) îi încalcă drepturile poate trimite o înștiințare sistemelor de plată (Visa, Mastercard, PayPal etc.) și furnizorilor de publicitate, care în termen de cinci zile trebuie să lase presupusul vinovat fără susținere financiară, chiar dacă nu există o hotărâre judecătorească sau dacă serviciul se află sub protecția unor așa-numite “porturi sigure” (instituite prin DMCA – Digital Millenium Copyright Act). Principul seamănă cu cel din banc: întâi taie și pe urmă numără.

Deși declarativ acest sistem are în vedere pedepsirea celor care vizează furtul proprietății Statelor Unite, în realitate companiile americane vor fi cele mai lovite, iar pierderile ar putea să fie uriașe. Pe de altă parte, specialiștii avertizează că “deranjarea” sistemului DNS – care se află la baza edificiului numit internet – ar putea avea efect de bumerang, deoarece inevitabil vor apărea sisteme paralele și se va instaura haosul. Putem doar spera că rațiunea va triumfa, pentru că internetul este global și efectele unei hotărâri greșite le vom resimți cu toții.