Se anunță dezastrul din turism: 15.000 de unități de cazare și restaurante nu se vor mai deschide niciodată
Patronii din industria de turism și HoReCa spun că primesc doar promisiuni, dar acestea nu sunt puse și în practică. Industria turismului și HoReCa se află într-unul dintre cele mai dificile momente din ultimii ani, iar multe întreprinderi din acest…
Patronii din industria de turism și HoReCa spun că primesc doar promisiuni, dar acestea nu sunt puse și în practică.
Industria turismului și HoReCa se află într-unul dintre cele mai dificile momente din ultimii ani, iar multe întreprinderi din acest sector economic riscă falimentul. Circa 15.000 de unități de cazare și restaurante își vor închide definitiv pentru turiști.
„Ce se întâmplă din punct de vedere al antreprenorilor, din 40.000 de unități care funcționează în țară, probabil aproape 15.000 nu se vor mai deschide niciodată, adică 13.000 de antreprenori nu vor mai avea afaceri care să aibă angajați și care să livreze taxe și impozite în această țară”, spune Daniel Mischie, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Federația Patronatelor din Turismul Românesc, la care au participat și alte organizații patronale din turism pentru a face un apel către autorități pentru sprijinirea industriei.
Cel mai afectat sector al businessului este cel de business, care se luptă cu greu să supraviețuiască având în vedere că în marile orașe hotelurile au un grad mediu de ocupare de 20%, un nivel la care hotelierilor le este destul de dificil să mențină businessul în picioare.
„Hotelurile din orașe sunt cele mai afectate, acolo unde gradul mediu de ocupare nu a depășit 20%, iar 20% deja înseamnă pierdere fără discuție, nu are cum să țină businessul în picioare mai departe, are nevoie de un grad de ocupare de minim 35-40%, altfel pierde mii și zecii de mii de euro”, spune Mohammad Murad, președintele FPTR.
Reprezentanții patronatelor din turismul românesc au spus în cadrul conferinței de presă că au existat multe promisiuni din partea atuorităților cu privire la sprijinul pentru această industrie, dar lucrurile nu s-au concretizat încă.
Guvernul a adoptat măsura pentru acordarea de sprijin financiar pentru companiile din domeniul turismului, adică structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată de criza pandemică, vor primi sub forma unor granturi 20% din scăderea cifrei de afaceri din 2020 raportat la 2019. În ordonanța de urgență care reglementează această măsură de sprijin, este prevăzut faptul că întreprinderile vor primii banii abia în vara acestui an, ceea ce înseamnă că ar fi prea târziu pentru multe întreprinderi din industrie.