Home Afaceri Scoțianul care face primul cidru românes...
Afaceri

Scoțianul care face primul cidru românesc

Nu este un banc, ci doar un joc al destinului. Merele vin din livezi românești, iar cidrul este făcut și îmbuteliat la o fabrică din județul Argeș, însă fondatorul afacerii cu cidru Clarks, care se definește drept primul cidru românesc, este un scoțian de vârstă mijlocie cu părul grizonat și care vorbește românește cu un accent pronunțat.

Scoțianul care face primul cidru românesc
Scoțianul care face primul cidru românesc · Foto: Business Magazin

Alan Clark a venit pentru prima dată în România în 2001, când avea o firmă de consultanță. S-a îndrăgostit de România și de o româncă cu care acum este căsătorit. Pentru el cidrul nu este un element nou, ci o băutură cu tradiție. Tatăl său făcea cidru în casă, undeva lângă Edinburgh, încă de pe vremea când Clark era copil.

Apoi el a continuat tradiția și în România și a început să prepare cidru pentru consum personal în Argeș, unde el și soția lui au o casă și o livadă de meri. Prietenii l-au îndemnat să înceapă o afacere cu cidru și a început să lucreze la acest proiect încă din 2012.

A studiat piața din România, a încercat să obțină o finanțare din fonduri europene, iar la finalul anului 2013 a găsit o hală unde putea fi amenajată o fabrică. Au început renovările în februarie 2014, apoi în toamna acelui an, când erau gata de producție, Alan Clark a făcut o cerere pentru o autorizație de comercializare pe care au primit-o abia în septembrie 2015, iar luna următoare au început livrările.

Cidrul nu era în acel moment o băutură foarte populară în România, însă asta avea să se schimbe când Heineken, unul dintre cei mai mari jucători din industria locală de bere, a făcut primul pas în afara pieței tradiționale și a intrat pe segmentul de cidru prin lansarea Strongbow. „Înainte să vină Strongbow în România nu găseai nicăieri pe meniu o secțiune de cidru. Acum multe localuri au în meniu secțiune specială de cidru“, spune Alan Clark, care se bucură de apariția competiției, pentru că astfel piața crește mai repede.

O piață care, potrivit Statistia, a generat vânzări de 718 milioane de dolari la nivel global în 2015. Heineken a promovat noul produs, iar acesta a putut fi văzut la TV, în social media și la evenimente. Experiența s-a dovedit una pozitivă, deoarece la doar patru luni după ce a atacat acest segment de piață compania olandeză a lansat un al doilea brand de cidru pe piața românească, Old Mout Cider, poziționat pe segmentul premium. La scurt timp pe piață a intrat și cidrul Somersby, adus pe plan local de către URBB (United Romanian Breweries Bereprod), subsidiară a grupului Calsberg Breweries.

Potrivit unui studiu de emotional branding realizat de 360insights în care sunt analizate mărcile cele mai apreciate de români, categoria berii a fost lărgită de nou-intratul pe piața băuturilor alcoolice, cidrul. Astfel, Strongbow și Somersby se lansează direct în top, pe locurile 6, respectiv 10; întrucât notorietatea mărcilor este încă medie sau scăzută (Strongbow 60%, Somersby 13%), intrarea lor direct în top este cu atât mai spectaculoasă, scria Business Magazin în urmă cu două numere.

Pe această piață activează și cidrul Clarks, care este poziționat ca un produs românesc, un cidru obținut 100% prin fermentarea sucului natural, stors doar din mere românești. „Noi ne-am poziționat ca un produs românesc, natural, gustos, ce conține 100% suc de mere. Avem un avantaj competitiv. Este o nișă spre care am țintit“, povestește Clark. Scoțianul, care a făcut o facultate de biochimie, lucrează alături de un inginer chimist la rețeta cidrului și mai apelează la prieteni cu cerul gurii sensibil pentru a lucra la gustul produsului.

Clarks are un gust aparte, fiind în primul rând o băutură mai tare decât competitorii (are o alcoolemie de 7,5%), și nu este atât de dulce precum celelalte produse de pe piață. Clarks este disponibil în trei sortimente – sec, demisec și demidulce, dulceața fiind dată de cât suc de mere nefermentat este folosit în compoziție, după cum aveam să aflu de la Clark. Acesta are în plan și lansarea unui sortiment ediție limitată, un cidru de mere cu aromă de fructe de pădure, dar pentru care așteaptă autorizația de peste șase luni.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună