Școlile private, o alternativă din ce în ce mai căutată de părinți
Piața școlilor private din România s-a dezvoltat puternic în ultimii 10 ani, astfel că în 2020 erau înregistrate în statisticile oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS) 315 unități private în sistemul de învățământ preuniversitar.
În ultimul deceniu, numărul școlilor private din sistemul de învățământ preuniversitar aproape că s-a dublat, de la 170 în anul 2011 la 315 în 2020, ultimul an pentru care INS are date disponibile.
Cel mai mare salt în numărul de școli private a avut loc între 2012 și 2013, cu o creștere de 49 de unități în acel an. În următorii ani, creșterea a fost constantă, însă nu și-a menținut același ritm alert.
Cele mai multe școli private sunt în regiunea București – Ilfov, 69, dintre care 55 sunt doar în București. Pe locul al doilea în clasament este Clujul, cu 24 de astfel de unități de învățământ, urmat de Constanța, cu 20 de școli, și Iași, cu 15, după cum arată statisticile INS.