ȘCOALA ALTFEL: Elevii vor afla de la polițiști și pompieri cum "Să știi mai multe, să fii mai bun!"
Cum să devii polițist sau pompier și în ce fel se acordă primul ajutor - acestea sunt doar câteva dintre "lecțiile" pregătite pentru elevi în săptămâna de activități extrașcolare "Să știi mai multe, să fii mai bun!", care include, pentru mulți, și evenimente culturale, sportive și de divertisment.
Cunoscută în 2012 ca “Școala altfel”, săptămâna “Să știi mai multe, să fii mai bun!” le oferă elevilor și anul acesta, în perioada 1-5 aprilie, ocazia de a vizita instituții publice și de a cunoaște activitatea angajaților acestora.
Astfel, după ce peste 10.000 de copii s-au întâlnit, anul trecut, cu lucrători din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), instituția anunță că sprijină și acum programul inițiat de Ministerul Educației, pentru a le prezenta elevilor munca de zi cu zi a polițiștilor, jandarmilor și pompierilor. Întâlnirile vor avea loc în școli și grădinițe sau chiar la sediile structurilor MAI.
Inspectoratul General al Poliției Române, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, va prezenta celor mici teme legate de prevenirea delincvenței juvenile, recomandări de prevenire a criminalității, precum și o demonstrație cu câini polițiști.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro