Home Analize Schimbări radicale pe piața cu patru roț...
Analize

Schimbări radicale pe piața cu patru roți

Piața auto va suferi schimbări radicale până în anul 2030 și datorită conceptului de sharing economy, parcul auto al Europei ar putea să scadă de la 280 de milioane la 200 de milioane de autovehicule și de la 270 de milioane la 212 milioane în Statele Unite până în 2030, potrivit raportului PwC.

Schimbări radicale pe piața cu patru roți
Schimbări radicale pe piața cu patru roți · Foto: Business Magazin

În schimb, China este așteptată să-și dezvolte parcul auto și să atingă 280 de milioane de autoturisme, de la 180 de milioane, cât are în prezent. PwC menționează că până în 2030, unul din trei kilometri parcurși va fi în regim shared.

”Într-o foarte scurtă perioadă de timp, condusul propriei mașini va deveni tot mai puțin practicat, în vreme ce vom asista la dezvoltarea unor concepte de mobilitate urbană de tip low-cost sharing. Acest nou concept de mobilitate va fi stimulat și de extinderea aglomerărilor urbane și de incapacitatea rețelelor publice de transport de a ține pasul cu ritmul acestei extinderi“, este de părere Daniel Anghel, partener, lider al echipei de servicii pentru sectorul automotive din cadrul PwC România.

În scenariul PwC, până în 2030, 55% din totalul de mașini noi ar putea fi electrice, în timp ce motoarele convenționale, cu combustie internă, vor ieși încet-încet de pe piață. 

Aceste evoluții ale pieței auto sunt prevăzute să se petreacă, în mare parte, în paralel în Europa și Statele Unite. În China, pe de altă parte, adoptarea mobilității autonome și a celei în regim ride share se va petrece mult mai rapid, comparat cu țările din vest. Acest lucru ar putea face din China principala țară pentru transformarea industriei auto.

Totuși, deși numărul mașinilor va scădea, traficul auto de pe străzi se va intensifica. Distanțele parcurse în interes personal, la nivelul Europei, ar putea crește cu 23% până în 2030 și vor atinge 5,88 miliarde de kilometri. Predicțiile întrevăd o creștere de 24% în Statele Unite ale Americii și 183% în China.

Pe lângă creșterea populației, unul dintre motivele pentru aceste evoluții este că, pe viitor, mașinile autonome vor fi folosite de oamenii care astăzi, din diferite motive, nu pot șofa. Un alt factor pentru aceste creșteri este faptul că dezvoltarea mașinilor complet autonome va genera așa-zisele ”călătorii de transfer“, pentru că ”taxiurile robot“ va trebui să meargă din punctul A în punctul B pentru a prelua pasageri.

”Șoselele vor fi mai aglomerate, dar aglomerarea va forța un marcaj mai bun al drumurilor care vor facilita condusul autonom, care este un mod de utilizare mult mai eficient a căilor de rulare. Pe de altă parte, conectivitatea ridicată va ajuta la o mai bună eficientizare a traficului individual“, spune Kenneth Spiteri, assurance services leader în cadrul Pwc România.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună