Schimbări la conducerea Holcim România. Noul CEO, ales în funcție după două decenii de activitate în cadrul companiei
Cu o experiență de peste 20 de ani în poziții de management, Bogdan Dobre a preluat funcția de CEO Holcim România & Market Head Moldova începând cu 1 ianuarie 2021. El îl va înlocui pe Horia Adrian, care a condus…
Cu o experiență de peste 20 de ani în poziții de management, Bogdan Dobre a preluat funcția de CEO Holcim România & Market Head Moldova începând cu 1 ianuarie 2021. El îl va înlocui pe Horia Adrian, care a condus operațiunile locale în ultimii trei ani.
Bogdan Dobre s-a alăturat echipei Holcim România încă din anul 2000, fiind unul dintre primii angajați ai companiei. De-a lungul celor două decenii de activitate în cadrul organizației, el a ocupat funcții precum cea de director comercial (2013-2020), director al diviziei Betoane și Agregate (2011-2013), manager național de vânzări ciment (2002-2011), „contribuind decisiv la rezultatele companiei, precum și la dezvoltarea de noi oportunități de creștere și inovare a afacerilor Holcim în România”, potrivit unui comunicat al companiei.
Anterior experienței sale profesionale, Bogdan Dobre a absolvit Universitatea Politehnica București, Facultatea de Tehnologie Chimică Organică și deține un EMBA în cadrul Tiffin University, SUA.