Home Actualitate Schimbări în conducerea Blue Air. Cine e...
Actualitate

Schimbări în conducerea Blue Air. Cine este noul CEO al companiei

Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, anunță retragerea din funcție a directorului general Gheorghe Răcaru și nominalizarea domnului Marius Puiu în funcția de director general al companiei.

Schimbări în conducerea Blue Air. Cine este noul CEO al companiei
Schimbări în conducerea Blue Air. Cine este noul CEO al companiei · Foto: Business Magazin

Gheorghe Răcaru a decis, la vârsta de 70 de ani, și după 48 de ani dedicați aviației, să se retragă din funcția executivă. A fost director general al Blue Air încă din prima zi a companiei (13 decembrie 2004), și și-a menținut funcția până astăzi, cu o scurtă pauză în perioada 2009-2013. Astăzi, Gheorghe Răcaru a predat conducerea Blue Air către succesorul său, Marius Puiu.

Marius Puiu, desemnat noul director general al Blue Air, lucrează în aviație din 1986, când a fost angajat la Tarom ca inginer de zbor. Începând cu  anul 1993 s-a dedicat mediului privat, s-a specializat în managementul afacerilor și a condus mai multe companii. În urmă cu zece ani, Marius Puiu s-a alăturat echipei Blue Air ca pilot de Boeing 737, iar din 2013 a devenit unul dintre cei patru acționari ai companiei. În ultimii cinci ani, Marius Puiu a fost  pilot comandant, a devenit instructor de zbor, iar din primăvara acestui an a fost numit Chief Operations Officer, în subordinea căruia s-au aflat diviziile Flight Operations, Ground Operations și Control Center Operations.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună