Scandalul privitor la Biserica ortodoxă din Ucraina: Papa cere „respectarea” locurilor religioase
Papa Francisc a cerut „respectarea” locurilor religioase după ce autoritățile din Ucraina au ordonat bisericii ortodoxe, acuzată de legături cu Rusia, să-și părăsească sediul.
Papa Francisc a cerut „respectarea” locurilor religioase din Ucraina, după ce autoritățile ucrainene au dat Bisericii Ortodoxe Ucrainene un termen limită pentru a-și părăsi sediul.
Sediul dintr-o zonă istorică trebuie să fie eliberat până la 29 martie. Guvernul ucrainean acuză instituția că este o organizație pro-rusă care colaborează cu Moscova.
În discursul său săptămânal din Piața Sf. Petru, Francisc a cerut „părților aflate în conflict să respecte locurile religioase” și a lăudat oamenii care își dedică viața rugăciunii, „indiferent de confesiune”, potrivit Sky News.
La începutul acestei luni, Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse și un susținător ferm al invaziei Rusiei, le-a cerut Papei Francisc și altor lideri religioși să convingă Ucraina să înceteze represiunea împotriva bisericii ucrainene.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat, începând cu luna octombrie, percheziții la sediile bisericii, a impus sancțiuni asupra susținătorilor săi financiari și a deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici acuați că au legături cu Rusia.