Scăderi puternice pe burse: Volatilitatea acaparează piețele din întreaga lume după anunțurile Casei Albe. BET coboară cu 1,3%, Euro Stoxx 600 cu 2,5% și Wall Street-ul cu 3-5%. „Dacă taxele rămân nemodificate, impactul pe termen mediu nu va fi deloc plăcut”
Cu 1,32% a scăzut indicele de referință BET la finele ședinței de tranzacționare de joi de la Bursa de Valori București, în condițiile în care taxele vamale anunțate de administrația de la Casa Albă au declanșat o serie agresivă de…
Cu 1,32% a scăzut indicele de referință BET la finele ședinței de tranzacționare de joi de la Bursa de Valori București, în condițiile în care taxele vamale anunțate de administrația de la Casa Albă au declanșat o serie agresivă de vânzări pe piețele internaționale de capital. Dinamica de la începutul ședinței a fost de minus 0,6%-0,7%.
Prin contrast, indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a pierdut 2,3%, CAC 40 a scăzut cu 3% la Paris, în timp ce indicele german DAX s-a depreciat cu 2,3%, iar FTSE-MIB a coborât cu 2,8% la Milano. Cum se explică dinamica BET prin comparație cu bursele din vest?
„Sunt două motive principale: Indicele BET a subperformat față de piețele vestice în T1/2025, cu o creștere de 4,7% vs. 11,3% pentru DAX, de exemplu. Apoi, exporturile României în Statele Unite reprezintă doar câteva procente din totalul exporturilor românești”, spune Răzvan Pașol, CEO al administratorului de investiții Patria Asset Management, pentru ZF.
Lichiditatea ședinței de joi de la BVB a ajuns la 65 de milioane de lei, cele mai lichide companii fiind Banca Transilvania, OMV Petrom și Romgaz, care au însemnat împreună aproape jumătate din total. Acțiunile au coborât cu 1,6%, 2,4%, respectiv 0,2%. Alte dinamici notabile includ Electrica (-2,8%), One United Properties (-2,1%), Transgaz (-1,9%), Sphera Franchise Group (-1,4%), Antibiotice Iași (-1,4%) și MedLife (-1,4%).
„Donald Trump a anunțat tarife vamale de cel puțin 10% pentru toate exporturile către SUA și tarife mult mai mari pentru 60 de țări cu dezechilibre comerciale mari (…) Aceste tarife sunt peste nivelurile preconizate de piață, ceea ce ar putea duce la o volatilitate mai ridicată în perioada următoare și la o creștere a nivelului inflației”, spun reprezentanții BRK Financial Group, singurul broker de acțiuni listat la BVB.
Analiștii Bloomberg consideră că majorarea tarifelor cu 20,5 puncte procentuale introduse până în prezent de noua administrație americană indică o scădere de 3% a PIB-ului și o creștere de 1,7% a prețurilor, care se va produce probabil în următorii doi-trei ani, scrie XTB România.
„Totuși, acestea sunt estimări ceteris paribus deoarece dacă partenerii comerciali impun tarife de retaliere și mai severe asupra SUA iar americanii răspund cu tarife severe asupra semiconductorilor/ farmaceuticelor, amploarea scăderii PIB ar putea fi de până la 4,1%”, spun analiștii casei de brokeraj.
Indicii americani Dow Jones Industrial Average, S&P 500 și Nasdaq Composite scădeau la debutul ședinței de ieri cu 3,5%, 3,9%, respectiv 4,8%. Asia Dow a pierdut ieri 0,6%, iar Nikkei 225 a scăzut cu 2,8% la Tokyo. VIX, o măsură cheie a volatilității așteptate pe piața bursieră, a crescut cu 25%, ducând avansul de la început de an la 58%.
Indicele este calculat pe baza prețurilor de piață pentru opțiunile pe S&P 500. Acesta este conceput pentru a fi o măsură a volatilității așteptate în următoarele 30 de zile și este adesea denumit „indicatorul fricii” de pe Wall Street. VIX are o relație inversă cu piața de acțiuni. Astfel, când piața americană crește, indicele VIX tinde, de obicei, să scadă, fenomenul având loc și în sens invers.
„Scăderea BET (de joi – n.r.) este doar impactul direct pe termen scurt al noilor tarife anunțate de Trump. Rămâne de văzut impactul lor pe termen mediu în economiile globale și apoi efectul pe burse. Dacă taxele rămân nemodificate, impactul pe termen mediu nu va fi deloc plăcut”, adaugă Răzvan Pașol.
În 2025, principalii indici bursieri din SUA înregistrează scăderi cuprinse între 4% pentru Dow Jones și 11% în cazul Nasdaq 100, față de un plus de 2,6% pe Stoxx Europe 600.