Sărăcia din Silicon Valley. Cum a crescut numărul celor rămași pe drumuri?
Există un contrast puternic în Silicon Valley – pe de-o parte sunt antreprenorii care au făcut sute de milioane sau chiar miliarde de dolari din afacerea lor, de cealaltă sunt însă oamenii ajunși pe drumuri, care de-abia trăiesc de pe-o zi pe alta.
Nivelul locurilor de muncă din Silicon Valley l-a depășit pe cel din perioada de boom de dinaintea crahului dotcom. Aparenta bogăție a hubului american de tehnologie este însă puternic contrastată de sărăcia în care trăiesc din ce în ce mai mulți oameni.
Numărul locuitorilor din Silicon Valley care supraviețuiesc numai cu bonuri de masă este acum la un nivel maxim raportat la ultimul deceniu, iar oamenii ajunși pe drumuri sunt cu 20% mai mulți, potrivit raportului anual Silicon Valley Index.
“În mijlocul unei reveniri economice la nivel național susținută de Silicon Valley, așa cum se vede în profiturile companiilor din zonă, dar și în valoarea tot mai ridicată a cotațiilor la bursă, se întâmplă ceva ciudat: majoritatea oamenilor sunt din ce în ce mai săraci”, comentează Cindy Chavez, directorul executiv al Working Partnership USA, pentru agenția de presă AP.
Principalul motiv este costul ridicat de trai din Silicon Valley. Prețul mediu al unei locuințe este de 550.000 de dolari, în timp ce un apartament cu trei camere poate fi închiriat în medie cu aproximativ 2.000 de dolari pe lună. O familie formată din patru persoane are nevoie de 90.000 de dolari într-un an pentru a acoperi cheltuielile cu chiria, mâncarea, transportul și costurile asociate creșterii copiilor, potrivit Insight Center for Community Economic Development citată de BusinessInsider.
Venitul rezidenților de origine hispanică, în pondere de 25% dintre locuitorii Silicon Valley, este însă de 19.000 de dolari pe an, cifră ajunsă la un minim istoric.