Săracele startup-uri

Am citit recent o remarcă foarte interesantă: YouTube a pornit inițial ca un serviciu de anunțuri matrimoniale (în fine, e un fel de-a spune politicos “dating service”) care permitea utilizatorilor să posteze secvențe video. Am început să caut o sursă alternativă și tot ce-am găsit a fost tradiționala istorie cu Chad Hurley și Steve Chen, care au avut o idee genială și toată istoria arhicunoscută din 2005 încoace. Până la urmă am găsit un articol publicat de USA Today în noiembrie 2006, unde este menționat și al treilea fondator, Jawed Karim, care povestește că inițial au pornit un sit numit “Tune In Hook Up”, care n-a avut succes. Două evenimente petrecute cu un an înainte au stat la baza schimbării de orientare a serviciului: celebrul “accident vestimentar” suferit de Janet Jackson în showul de la Super Bowl și tsunamiul din Asia. Oare publicul ar putea fi interesat de imagini de amator sau scurte secvențe preluate de pe canalele oficiale? Au schimbat puțin softul, au ales un nume nou și au încercat varianta aceasta. A mers și a devenit un succes. Abia apoi au intervenit milioanele de la Google.

Morala acestei istorii este că modelul de antreprenoriat s-a schimbat radical față de epoca dot-com, când totul se lansa în stil mare, cu listări rapide la bursă, milioane investite aproape instantaneu și petreceri de lansare fastuoase, urmate de regulă de falimente dureroase. De ce s-a schimbat? Nu doar faptul că marea cădere a dot-com-urilor din 2000-2001 i-a făcut pe investitori mult mai precauți. Un rol important l-a jucat “democratizarea tehnologiei” datorită prețurilor mai accesibile și succesului produselor free software și open source. Micile startup-uri s-au reîntors în garaj, unde își puteau încerca ideile cu bani puțini și software pe gratis. Apariția serviciilor de cloud computing a completat formula, pentru că ele permiteau micilor firme să testeze pe viu aplicațiile online și să sondeze preferințele clienților fără să fie nevoite să investească într-o infrastructură costisitoare.

În aceste condiții, “n-ai reușit, încearcă din nou” nu mai era un joc pe viață și pe moarte, ci un exercițiu de schimbare rapidă, de adaptare continuă la ceea ce părea să fie mai atractiv pentru public. Pentru mulți, o activitate de timp liber, dovadă fiind faptul că Hurley și Chen lucrau pentru PayPal când au pornit YouTube.

Nu e greu de observat că mișcarea free software a fost importantă nu doar pentru faptul că furniza programe gratuite, ci și pentru că a propus o metodologie inovatoare. Unul dintre principiile de bază ale dezvoltării Linux, “Release early. Release often. And listen to your customers” (Publică devreme. Publică des. Și ascultă-ți utilizatorii), a fost adoptat de tot mai multe firme la început de drum, pentru care a publica uneori versiuni noi de mai multe ori pe zi nu mai era ceva extravagant. Pe de altă parte, o metodologie înrudită și cunoscută sub numele de “dezvoltare agilă” sugera realizarea cât mai rapidă a unui prototip minimal, dar funcțional, pe baza căruia să se obțină cât mai curând posibil opiniile și sugestiile utilizatorilor. În acest model, schimbarea liniei de dezvoltare în funcție de reacția utilizatorilor este nu doar acceptată, dar chiar încurajată. Pentru micii antreprenori, și această metodă a constituit o sursă de inspirație, astfel încât varianta de a lansa cât mai devreme un produs minimal și de a găsi câțiva utilizatori interesați, care să furnizeze feed-back, a devenit o metodă răspândită.

Desigur, marile companii nu procedează așa. Acestea de obicei își propun un produs și îi planifică riguros dezvoltarea astfel încât să iasă pe piață cu ceva perfect. Însă, pentru un startup cu resurse puține, metoda nu este abordabilă. Preferă să lanseze repede un produs nefinisat și să încerce piața, să afle ce-și doresc clienții, să-l schimbe sau să-l abandoneze fără remușcări, fără să-și irosească resursele într-o direcție care se poate dovedi greșită. Diferența este că un startup nu are de protejat o reputație. La urma urmei, în caz de eșec își poate permite să-și ceară scuze. Și totuși, s-a aflat că și unele firme consacrate utilizează această metodă, dar nu sub brand propriu.

S-a găsit și un teoretician pentru această strategie. Antreprenorul Eric Ries o popularizează încă din 2008 sub numele de “Lean Startup” și peste câteva zile îi va apărea cartea cu același nume. Deși câteva firme precum DropBox și Aardvark (cumpărată recent de Google) sunt succese pe care Ries le revendică, mi se pare evident că nu el a inventat metoda.