Șapte întrebări pentru viitorul CEO la stat

O formulare oarecum ambiguă și perpetuarea respectivei ambiguități în presă a umplut, săptămâna trecută, inbox-ul lui George Butunoiu, unul dintre candidații care ar fi putut să asiste Ministerul Economiei în instalarea managementului privat la cinci mari companii de stat. Câștigătorul licitației lansate în urmă cu două săptămâni, în valoare de circa 600.000 de euro, a fost anunțat vinerea trecută (Pedersen&Partners, condus de peste cinci ani de Mona Neagoe), însă acesta nu ar alege candidații, ci va trebui să asiste ministerul în selecția consultantului pentru desemnarea firmei de recrutare a viitorilor manageri, să întocmească caietul de sarcini și să ofere elementele ce trebuie urmărite în timpul interviurilor finale.

Dar oamenii au înțeles că este vorba de procesul de recrutare în sine, așa că au început să trimită mailuri. “Sunt foarte mulți oameni în piață interesați de aceste funcții. Am început deja să primesc o mulțime de

CV-uri chiar de la oameni care conduc companii foarte importante din România. Majoritatea este din companii multinaționale. Ba am primit pe e-mail și două CV-uri din străinătate. Unii sunt interesați de salariile foarte mari pe care ar urma să le primească, iar alții spun că s-ar mulțumi și cu salarii mai mici decât în prezent”, spune Butunoiu, a cărui companie a participat la licitație în parteneriat cu casa de avocatură Biriș Goran. Interesantă graba managerilor, nu? Ea poate fi motivată de salariile mari anunțate deja în proiectele legislative ale Guvernului, de provocarea pe care o constituie restructurarea unei companii de stat și de benefiicile pe care o astfel de acțiune le pot aduce CV-ului. Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare și Romarm sunt primele companii din subordinea Ministerului Economiei care vor avea management privat.

Ideea unor companii de stat cu management privat este cât se poate de benefică pentru economia românească și mediul local de afaceri. Dar, înainte de a trimite sau a selecta CV-uri, viitorii manageri, guvernanții și chiar partenerii companiilor trebuie să găsească răspunsuri pentru o serie de întrebări esențiale:
1. Va fi eliminat factorul politic din conducerea executivă și administrarea celor cinci companii de stat? Câtă libertate de mișcare vor avea managerii?
2. Cine va stabili regulile jocului, criteriile de performanță și obiectivele pentru acești manageri?
3. Cum se va raporta middle-managementul din respectivele companii la noul CEO?
4. Cum va evolua relația cu partenerii tradiționali, furnizori sau clienți?
5. Vor beneficia companiile de mai multă încredere din partea sistemului bancar, care să le asigure finanțarea de care au nevoie?
6. Care va fi relația dintre management și Consiliul de Administrație, numit și acesta, în prezent, pe considerente politice?
7. Care va fi reacția sindicatelor, cum vor colabora acestea cu managementul privat și cum vor accepta restructurările?
8. Salariile și bonusurile propuse nu sunt totuși prea mari în raport cu businessul respectivelor companii?

“Ce le ceri acestor oameni este una dintre cele mai importante probleme”, spune analistul economic Dragoș Cabat. Stabilirea regulilor de performanță care să impună managerului cerințe și depolitizarea managementului sunt două din cele mai mari probleme care nu aparțin managerilor, ci reprezentanților statului, din Consiliile de Administrație, ministere sau din Guvern. “Statul a dovedit că nu prea știe să controleze și de fapt tot ceea ce contează în evaluarea managementului este să te bazezi pe indicatori de performanță și nimic altceva”, spune Cabat. Și actualii manageri performează în funcție de criterii impuse, dar respectivele criterii nu slujesc doar interesele companiei. Un mare combinat într-o zonă monoindustrială poate avea, în jocul politic, un rol mai degrabă social, el va trebui să angajeze oameni, să dea slujbe. Drept urmare, echipa managerială se va concentra pe rolul social, iar rezultatele economice nu vor mai conta așa de mult. Creșterea cifrei de afaceri, obținerea profitului cu orice preț sau menținerea activității pentru a sluji intereselor unor parteneri de afaceri cu legături politice pot fi alte exemple de criterii care nu vor transforma compania de stat într-un model de profitabilitate asezonată cu responsabilitate socială.

Întreprinderile cu acționariat majoritar de stat trebuie tratate însă diferențiat, în funcție de gradul de utilitate socială, consideră un bancher care a preferat să își păstreze anonimatul: “Este o prostie să le tratăm pe toate la grămadă și să înțelegem prin eficiență lichidarea totală a subvențiilor la toate companiile de stat, inclusiv Metrorex și CFR. Și în Germania, și în Italia, companiile de transport public, cu care călătoresc inclusiv oameni cu niveluri scăzute de venit, beneficiază de un anumit grad de implicare a statului. Aceasta nu anulează și nu trebuie să anuleze principiul unui management eficient”. Nu asta ar fi problema cea mai mare, deoarece performanța unei companii depinde până la urmă de calitatea managementului și de atitudinea acționarilor, nu de structura acționariatului, adică dacă a fost sau nu privatizată compania. În Vest există numeroase exemple de întreprinderi de succes cu capital de stat, ca și de falimente în mediul privat. “Depinde însă cât de mult <își bagă nasul> statul ca acționar majoritar: scopul de bază al statului ca acționar e să aibă în portofoliu companii funcționale și profitabile, de pe urma cărora să aibă surse de venit consistente (adică nu entități căpușate în beneficiul unor anumite grupuri sau vaci de muls prin imixtiuni de alt gen, cum a fost cazul donației de la Romgaz la buget)”, precizează un alt bancher intervievat de BUSINESS Magazin.