Home Afaceri Saptamana rosie in deschidere
Afaceri

Saptamana rosie in deschidere

Picajul bursei nu da semne de incetinire nici in a sasea sedinta consecutiva. Bursa a deschis pe minus si astazi, luni, cu scaderi pe toti indicii si majoritatea actiunilor, pe fondul unor tranzactii de aproape doua milioane de euro in prima jumatate de ora.

Indicele BET consemna o pierdere de 0,15% dupa primele 30 de minute de tranzactionare, dupa ce deschisese chiar mai jos, in timp ce BET-C, indicele compozit, a reusit sa treaca pe plus cu 0,1%. BET-FI, care grupeaza evolutia SIF-urilor a coborat cel mai mult, ajungand la o scadere de 1,8%, dupa o pierdere chiar mai mare in deschidere.

Evolutia societatilor de investitii financiare indica o presiune la vanzare pentru titlurile acestora, cu migrare catre actiuni ale companiilor listate. SIF-urile inregistreaza, la inceputul sesiunii, pierderi de pana la doua procente, in timp ce unele societati au trecut pe plus. Banca Romana pentru Dezvoltare a recuperat 2,6 procente, Antibiotice Iasi 0,6%, iar Rompetrol Rafinare 0,1%. In functie de cum va evolua bursa in a doua parte a sedintei de astazi, se va putea stabili daca trendul intermediar de scadere se apropie de final.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună