Sandvișul hi-tech, servit proaspăt soldaților americani și după doi ani
Un sandviș care își menține prospețimea pentru nu mai puțin de doi ani a fost special inventat pentru armata Statelor Unite. George McGavin, posesor al unui doctorat, a investigat ce se întâmplă cu alimentele când încep să se altereze, relatează BBC.
Taberele de luptă și antrenament sunt probabil pe ultimele loc în care ne-am gândi că pot găsi unele dintre cele mai recente invenții din industria alimentară. Și totuși nu-i deloc așa.
Hrana soldaților a fost mereu o provocare. Ei au nevoie de hrană care să poată fi preparată foarte rapid, să fie ușor de cărat și să dureze foarte mult. De regulă, soldații americani sunt hrăniți cu hrană gata de a fi consumată, ambalată în vid. Valabilitatea acestor mâncăruri este de trei ani, dar nu sunt foarte populare în rândul soldaților.
“Cred că unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri pe care le-am mâncat a fost omleta vegetariană pe care nici n-o pot descrie în cuvinte”, spune unul dintre membrii armatei americane. Așa că în momentul în care armata a dorit să îmbunătățească meniul s-a gândit la ceva mai gustos. Să fie ușor de cărat, de mâncat și să furnizeze cantitățile uriașe de energie de care au nevoie soldații. Soluția a fost o surpriză: un sandviș; dar nu orice sandviș. Este un sandviș care rămâne proaspăt și gustos până la trei ani, fără să fie nevoie să fie ținut în frigider, fără să fie dezhidratat.
Cum au reușit? Un om de știință francez a coordonat echipa care a lucrat la acest proiect de cercetare. Prima provocare a fost să controleze nivelul umidității care apare în orice sandviș. Pentru că odată controlată umiditatea, poate fi controlat și procesul de alterare al alimentelor – fără apă, bacteriile nu se înmulțesc. De aceea dezhidratarea este procesul clasic de stopare a alterării. Dar un sandviș fără apă ar fi necomestibil. Așa că Michelle s-a inspirat în proiectul său de cercetare dintr-o altă tehnică de conservare, cea prin care se fac gemurile și dulcețurile.
În plus, pentru a se dezvolta, bacteriile au nevoie de aer iar Michelle a găsit o metodă prin care se împiedică reacțiile chimice care pot avea loc într-o pungă cu mâncare: un pliculeț cu rugină, care absoarbe nu doar umezeala, da împiedică și oxigenul să oxideze mâncarea.