SAMEDAY, parte a grupului eMAG, confirmă preluarea companiei concurente Cargus. Lucian Baltaru, CEO Sameday: Această tranzacție va deschide calea unei creșteri susținute pentru clienți și parteneri și va crea oportunități reale de dezvoltare profesională
Compania de curierat SAMEDAY, parte a grupului eMAG, a confirmat miercuri preluarea Cargus de la fondul de investiții MidEuropa Partners, achiziția așteptând aprobarea din partea autorităților relevante de control al fuziunilor și investițiilor străine. Ziarul Financiar a anunțat în exclusivitate…
Compania de curierat SAMEDAY, parte a grupului eMAG, a confirmat miercuri preluarea Cargus de la fondul de investiții MidEuropa Partners, achiziția așteptând aprobarea din partea autorităților relevante de control al fuziunilor și investițiilor străine.
Ziarul Financiar a anunțat în exclusivitate tranzacția marți.
„Această tranzacție reunește agilitatea, tehnologia și eficiența SAMEDAY cu tradiția și expertiza locală a Cargus. Cultura organizațională este ceva ce prețuim și vom trata cu responsabilitate. Cred cu tărie că această tranzacție va deschide calea unei creșteri susținute pentru clienți și parteneri și va crea oportunități reale de dezvoltare profesională pentru colegii din echipele locale și internaționale. Rezultatul pe care îl așteptăm, în urma aprobării achiziției de către autoritățile relevante și a finalizării tranzacției, este o ofertă îmbunătățită pentru clienți, mai bine poziționată pentru a livra soluții eficiente și inovație pentru a sprijini dezvoltarea comerțului electronic și a serviciilor de curierat,” a declarat Lucian Baltaru, CEO SAMEDAY Group.
Fondată în 1991, Cargus este prima companie privată de curierat din România. Prin această tranzacție, SAMEDAY își propune să își îmbunătățească capacitatea operațională și infrastructura logistică și să optimizeze calitatea serviciilor, se arată într-un comunicat al companiei.
„Salutăm acest pas firesc în călătoria companiei noastre, deoarece înseamnă mai multe oportunități de a investi în afacerea și oamenii noștri pentru a continua îmbunătățirea serviciilor pe care le oferim clienților noștri din Europa Centrală și de Est. Suntem entuziasmați să începem acest nou capitol împreună cu SAMEDAY și să contribuim la construirea uneia dintre companiile de logistică lider în regiune,” a declarat Belgin Bactali, CEO Cargus.
Ambele companii oferă servicii integrate de curierat național și internațional, cu un portofoliu care include livrarea la adresă sau la punct fix.
SAMEDAY are o echipă de peste 5.000 de angajați și operează în România, Ungaria și Bulgaria. Compania are o rețea de peste 7.200 de lockere easybox în regiune.