Salonul auto de la Frankfurt, aflat sub zodia conceptelor
Cea de-a 67-a ediție a Salonului Auto de la Frankfurt a avut un mare succes la public, principalul motiv fiind lansarea unor modele care arată în ce direcție vor să o ia brandurile: Ferrari a prezentat înlocuitorul pentru California T, Bentley a venit cu noul Continental GT, iar Mercedes-Benz a evidențiat proiectul realizat în colaborare cu AMG, și anume Project One.
Salonul de la Frankfurt, care se desfășoară o dată la doi ani (alternativ cu Salonul Auto de la Paris), a atras la ediția 2015 peste 931.000 de vizitatori, în vreme ce numărul companiilor prezente cu standuri a depășit 1.100. Chiar dacă vremea nu a ținut cu organizatorii, Salonul Auto de la Frankfurt și-a respectat emblema și a adus în fața publicului mașinile pe care toată lumea le aștepta. Deși dominat de versiunile electrice sau hibrid, salonul a avut câteva surprize și pentru cei care încă iubesc sunetul specific al unui motor pe benzină.
O surpriză neplăcută a fost însă lipsa mai multor producători de renume: Alfa Romeo, DS, Fiat, Infiniti, Jeep, Mitsubishi, Nissan, Peugeot și Volvo, care au ales să nu participe la Frankfurt, deși vânzările lor cumulate reprezintă 20% din vânzările totale la nivel european.
Vremea, spuneam, nu a fost pe placul nimănui; evenimentele ținute în aer liber nu au avut prea mulți doritori, așa că toată atenția s-a îndreptat către halele de expoziție în care tronau noile concepte sau modelele îmbunătățite.
La evenimentele de profil, privirile se duc întotdeauna către mașinile exotice sau așa-numitele „hypercars”, dar este de remarcat că foarte mulți producători au propus vehicule destinate folosirii urbane, așa cum ar fi Honda Urban EV Concept. Alții au mers și mai departe, prezentând mașini destinate transportului în comun – Smart, spre exemplu, a adus pe scenă un vehicul complet autonom, care nu va fi scos la vânzare pentru public, ci doar pentru autoritățile locale.

Revenind la Honda, Urban EV Concept e o mașină ce pare, la prima vedere, realizată după o machetă din anii ’80. După ce treci de primele impresii, îți dai seama că designul are exact rolul de a diferenția Urban EV Concept de restul mașinilor electrice, care, s-o recunoaștem, arată mai mult a rachete spațiale decât a mașini. Este o idee binevenită și sper sincer că stilizările viitoare nu vor îndepărta prea mult mașina de designul actual.

Rămânem în zona de concepte pentru a arunca o privire asupra C-HR Hy-Power, versiunea hibrid a modelului deja prezent pe piețele din Europa, C-HR. Realizat de echipa de design a Toyota din sudul Franței, versiunea Hy-Power pregătește drumul pentru mașinile hibrid cu o alură sport; principalele modificări de design sunt cele exterioare, mai ales folosirea unei noi game de vopsele și a unor elemente vizuale embosate. Nu trebuie ignorate nici jantele din aluminiu de 20 de inci, care aduc și ele un aer ceva mai „fioros”.
Unul dintre cele mai inedite concepte a fost cel prezentat de Renault, modelul Symbioz. Acesta este mai mult decât o mașină, este o extensie a casei. Poate sună ciudat, dar compania franceză a realizat un vehicul care să ofere pasagerilor confortul unei case în interiorul unei mașini autonome. Mai mult, Symbioz folosește materiale și decorațiuni – ați ghicit – pentru casă. Mașina poate fi parcată lângă spațiul de locuit și folosită ca o cameră în plus, explică cei de la Renault. E un concept care probabil nu va ajunge niciodată pe piață, dar unul extrem de interesant.