Salariile restante de la Oltchim, plătite integral astăzi
Salariile restante de la Oltchim sunt plătite integral joi, 11 aprilie, din Fondul de garantare gestionat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Economiei.
Suma medie de plată pentru fiecare dintre cei 3.318 angajați ai combinatului este de 6.300 de lei.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi că procedura de privatizare a combintului Oltchim ar trebui să începă în luna iunie.
El a menționat că în urmă cu o zi a primit de la administratorii judiciari evaluările finale privind datoriile Oltchim, care arată că datoriile combinatului se ridică la 793 de milioane de euro.
Vosganian a afirmat miercuri că a primit oferte scrise din partea unor “mari companii din domeniu” care s-au arătat intersate de privatizarea Oltchim și va începe discuții cu acestea.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvență din luna ianuarie a acestui an.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro