S-a terminat cu celebra ”la 5 minute de metrou”? Haosul, zgomotul și prețurile din marile orașe îi împing pe toți mai mulți corporatiști să își cumpere case în zonele de lângă metropole, chiar dacă asta înseamnă să facă mai mult până la serviciu

Mohammed Marikar face în mod obișnuit în jur de trei ore și jumătate până la biroul său din City of London, iar într-o zi aglomerată, acest drum poate dura chiar și patru ore.

Directorul senior de la RBC Wealth Management face parte dintr-o ligă tot mai numeroasă de „super-navetiști”, mulți dintre aceștia mutându-se în afara orașului în timpul pandemiei pentru a-și mări spațiul de locuit în regiuni mai accesibile, fiind nevoiți în prezent să parcurgă distanțe foarte lungi până la locul de muncă pentru cea mai mare parte a săptămânii.

Conform Financial Times, proporția de navetiști la nivel global care fac o călătorie de 90-120 de minute cel puțin o dată pe săptămână a crescut de la 2,4% în 2020 la puțin peste 4% în 2024, potrivit Euromonitor. Numărul celor care fac peste 120 de minute până la locul de muncă a crescut de la 2,7% la 3,4%.

Marikar și soția sa – care conduce propria afacere – s-au mutat împreună cu cei patru copii ai lor din Eastcote, o regiune din partea de nord-vest a Londrei, în nordul Țării Galilor în 2022. În loc de naveta zilnică anterioară de 75 de minute, Marikar se trezește la 5 dimineața într-o zi de marți și ajunge la birou în jurul orei 10 – lucrând într-o tură special construită pentru a se putea suprapune cu colegii din Toronto. El se întoarce joia în Țara Galilor, lunea și vinerea lucrând de acasă.

Unii angajatori încearcă să ușureze povara financiară a navetiștilor care fac naveta pe distanțe lungi, în afară de avantajul de a le permite să lucreze o parte din săptămână de acasă și de a le oferi împrumuturi pentru abonamentele de tren. Pentru Marikar, elementul care a schimbat situația a fost reprezentat de aranjamentul de finanțare a mașinii electrice a companiei sale, plătită prin sacrificarea salariului – un beneficiu din ce în ce mai popular în rândul angajatorilor – care l-a determinat să renunțe la călătoriile cu trenul, care pot costa până la aproximativ 350 de lire sterline pe săptămână, alegând în schimb varianta condusului, care costă puțin sub 50 de lire sterline. „Călătoria este mai lungă. [Dar] nu mai trebuie să depind de programul trenurilor”.

Adam Wyman, partener în domeniul ocupării forței de muncă la firma de avocatură Travers Smith, spune că firmele tind să nu stimuleze naveta, dar vor rambursa cheltuielile de călătorie și cazare pentru unii angajați cu performanțe ridicate. El observă, de asemenea, o tendință post-pandemică a unor companii de a oferi pachete discreționare pentru personalul pe care doresc să îl păstreze și care se mută în alte țări pentru a fi mai aproape de familie.

David Wreford, partener la firma de consultanță Mercer, spune că subvenționarea deplasărilor la scară mai largă ar putea crea diviziuni, mai ales că există deja o dezbatere cu privire la necesitatea ajustării salariilor angajaților în funcție de locuințele acestora.

Andrew Wilson, director de comunicare și servicii bancare responsabile la Santander UK, spune că pandemia a intensificat tendințele preexistente. „Întreaga cultură *Willies* [a angajaților care lucrează în Londra, dar locuiesc în Edinburgh] există deja de mai mulți ani, având în vedere importanța Londrei pentru domeniul finanțelor”. Cu toate acestea, datorită muncii hibride larg răspândite, „săptămânile nu mai sunt la fel de lungi ca înainte, existând un echilibru mai bine pus la punct” pentru lucrătorii care sunt dependenți de navetă.

Cu toate acestea, în funcție de situație, costurile navetei pot fi destul de ridicate. În timp ce Danny Riding, avocat la Travers Smith, deține o casă cu patru dormitoare în zona rurală din Țara Galilor, un progres major față de fosta sa chirie cu un singur dormitor din Londra, el plătește aproximativ 1.500 de lire sterline pe lună pentru călătorii și închirierea unei camere în apropierea locului de muncă. „Dacă gândești situația din această perspectivă, atunci comparația prețurilor caselor nu este grozavă.”