S&P a confirmat ratingul Germaniei la "AAA", cu perspectivă "stabilă"
Standard & Poor's (S&P) a confirmat prespectiva "stabilă" a ratingului de top "AAA" al Germaniei, la puțin peste o săptămână după ce Moody's a atribuit guvernului de la Berlin perspectivă "negativă", avertizând că ar putea coborî calificativul din cauza crizei din zona euro, transmite Bloomberg.
Ratingul pe termen lung al Germaniei a fost menținut la “AAA”, cu perspectivă stabilă, potrivit unui comunicat transmis joi de S&P. “În opinia noastră, Germania are o economie foarte diversificată și competitivă și a demonstrat că poate absorbi șocuri economice și financiare puternice. Perspectiva ratingului pe termen lung rămâne stabilă, reflectând aprecierea noastră că finanțele publice și balanța externă solidă vor continua să reziste potențialelor șocuri financiare și economice”, se spune în comunicat. Germania este cel mai mare contributor la împrumuturile acordate statelor de la “periferia” zonei euro și la fondurile de urgență create în Europa în încercarea de a rezolva criza datoriilor de stat.