S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări și așteptatul. 2025 va fi anul revoluției tehnologice și în sănătate. Ce vor putea face pacienții în viitorul apropiat VIDEO
Inteligența artificială, tehnologia momentului și cel mai probabil unul dintre instrumentele viitorului, începe să își facă simțită prezența și să apară în tot mai multe domenii importante, de la bănci la call centere și firmele de avocatură. Sorin Anagnoste, prodecan…
Inteligența artificială, tehnologia momentului și cel mai probabil unul dintre instrumentele viitorului, începe să își facă simțită prezența și să apară în tot mai multe domenii importante, de la bănci la call centere și firmele de avocatură. Sorin Anagnoste, prodecan în cadrul FABIZ-ASE, este părere că următorul domeniu unde AI își va face simțită prezența va fi cel medical, acolo unde ar putea elimina definitiv tot procesul prin care un pacient trebuie să treacă pentru a obține diagnosticul medicului și un eventual tratament.
„Vor apărea niște servicii care înainte nu se întâmplau. Când mergi la doctor metoda de a te programa e din secolul trecut, adică suni, aștepți, etc. Vei putea interacționa cu cineva care va putea citi în timp real rezultatele, va fi empatic cu tine, va putea să glumească, etc. Vorbim de o parte de customer experience care în trecut nu se întâmpla” a spus Sorin Anagnoste, conferențiar și prodecan FABIZ-ASE, în cadrul emisiunii de business ZF Live realizată cu spijinul Orange Business
În prezent, AI deja oferă rezultate mult mai precise decât medicii în materie de imagistică. În viitor, medicii vor abandona imagistica și doar vor verifica și valida răspunsul inteligenței artificiale. Mai mult, potrivit lui Sorin Anagnoste, tehnologia și-ar putea spune cuvântul și în domeniul stomatologic, unde roboți dentiști sunt deja testați.
„Astăzi vedem deja că pe partea de imagistică AI-ul are deja rezultate mai bune decât medicii. Medicii vor valida rezultatele AI și vor prescrie un tratament. Există deja prototipuri de roboți care de exemplu vor prelua anumite părți din activitatea unui tratament stomatologic” a mai spus Sorin Anagnoste la ZF Live.