Home Actualitate Rute noi și frecvențe mărite ale curselo...
Actualitate

Rute noi și frecvențe mărite ale curselor pe aeroportul din Cluj

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a introdus, din 25 martie, în cadrul programului de vară, rute aeriene noi și o creștere a frecvențelor de operare pentru anumite destinații, înregistrându-se o creștere medie de până la 40 de zboruri pe săptămână.

Rute noi și frecvențe mărite ale curselor pe aeroportul din Cluj
Rute noi și frecvențe mărite ale curselor pe aeroportul din Cluj · Foto: Business Magazin

Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj transmis, luni, o noutate adusă de programul de vară este reluarea anumitor zboruri care au fost întrerupte pe perioada sezonului de iarnă sau reluarea operării unor destinații sezoniere de vară.

”Începând cu data de 25 martie, zborurile sunt operate pe Aeroportul Internațional <Avram Iancu > Cluj conform programului aferent sezonului de vară. Noul program aduce o creștere atât a frecvențelor de operare pentru anumite destinații, cât și o extindere a rețelei de rute. În acest sens, programul de vară 2018 înregistrează o creștere medie de până la 40 de zboruri pe săptămână. Astfel, în sezonul de vară vor fi operate 3 noi destinații regulate – Atena, Viena și Timișoara. De asemenea, vor fi crescute frecvențele săptămânale pe rutele Barcelona, Bari, Basel, Bologna, Bruxelles, Larnaca, Londra, Madrid, Malmo, Malta, Milano, Nurnberg, Paris, Zaragoza, București, Birmingham, Dublin, Varșovia. O altă noutate este reluarea anumitor zboruri care au fost întrerupte pe perioada sezonului de iarnă (Alicante, Malaga) sau reluarea operării unor destinații sezoniere de vară (Palma de Mallorca, Constanța și Nisa)”, se arată în comunicat.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună