Rusia, vizată de aproape 25 de milioane de atacuri cibernetice în timpul Campionatului
Autoritățile au neutralizat aproape 25 de milioane de atacuri cibernetice care au vizat infrastructura informațională rusă legată direct sau indirect de organizarea Campionatului Mondial de Fotbal, a declarat președintele Vladimir Putin, citat de agenția de știri Tass.
Rusia, vizată de aproape 25 de milioane de atacuri cibernetice în timpul Campionatului · Foto: Business Magazin
“Aproape 25 de milioane de atacuri cibernetice și alte acte infracționale asupra infrastructurii informatice din Rusia, legate într-un mod sau altul de Campionatul Mondial FIFA, au fost neutralizate în timpul turneului”, a declarat Putin în cadrul unei întâlniri cu reprezentații Centrului de Cooperare Internațională, un organism înființat pentru asigurarea securității Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia.