Rusia și NASA ar putea să coopereze pentru a construi o nouă stație spațială
Rusia și-a anunțat intenția, sâmbătă, de a construi în colaborare cu NASA o nouă stație orbitală, care va înlocui Stația Spațială Internațională (ISS).
Cu toate acestea, politicienii ruși nu vor să se grăbească și doresc să analizeze în cele mai mici detalii acest proiect înainte de a-l aproba, informează lexpress.fr.
“Roscosmos și NASA vor lucra la un program pentru o viitoare stație orbitală”, a declarat directorul agenției spațiale ruse, Igor Komarov, pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, în prezența administratorului agenției spațiale americane, Charles Bolden. “Ne-am pus de acord pentru ca un grup de țări care iau parte la proiectul ISS să participe și la viitorul proiect”, a adăugat oficialul rus, citat de agenția de presă Interfax.
Potrivit directorului rus, acest proiect al unei noi stații spațiale va fi unul “deschis” și ar putea include participarea unor țări care nu sunt în prezent implicate în exploatarea Stației Spațiale Internaționale.
Rusia și NASA s-au pus de curând de acord pentru a continua să exploateze și să finanțeze împreună ISS până în 2024, însă viitoarele proiecte comune erau până la această declarație nesigure, din cauza deteriorării relațiilor dintre celor două state, pe fondul crizei ucrainene.
“Prima etapă constă în faptul că ISS va fi exploatată până în 2024”, a explicat Igor Komarov, adăugând că Roscosmos și NASA “nu exclud posibilitatea ca durata de viață a stației să fie prelungită” și dincolo de această dată. Rusia amenințase anterior că se va retrage din proiectul ISS încă din anul 2020 și că își va construi propria stație spațială după anul 2024, recuperându-și modulele din ISS după dezmembrarea stației.
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, în ale cărui atribuțiuni intră și sectorul spațial, a părut însă ceva mai prudent decât Igor Komarov, sâmbătă. “Guvernul rus va analiza rezultatele negocierilor dintre Roscosmos și NASA. Deciziile vor fi luate mai târziu”, a scris el pe Twitter.
O navetă spațială care a avut la bord un astronaut american și doi cosmonauți ruși s-a conectat cu succes, sâmbătă, la ISS, marcând astfel debutul unei misiuni istorice, în cadrul căreia doi dintre membrii echipajului vor petrece un an în spațiu.
De la lansarea sa, în 1998, ISS a fost finanțată în mare parte de Rusia și SUA, fiecare dintre cele două state depinzând unul de celălalt, iar cooperarea spațială rămâne unul dintre rarele domenii în care colaborarea ruso-americană nu a avut de suferit.
ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.