Home Actualitate Rusia retrage licența Deutsche Welle ca...
Actualitate

Rusia retrage licența Deutsche Welle ca ripostă la interzicerea postului RT în Germania

Administrația Rusiei a anunțat, joi, retragerea licenței de emisie Deutsche Welle, ca reacție la interzicerea postului Russia Today (RT) pe teritoriul Germaniei, informează publicația Der Spiegel.

Autoritățile ruse au retras acreditările jurnaliștilor postului public german Deutsche Welle și au anunțat oprirea emisiei. Ministerul rus de Externe a comunicat că deciziile au fost luate în contextul în care postul Deutsche Welle este o entitate sponsorizată din străinătate.

Anunțul Rusiei este o reacție față de hotărârea Comisiei germane pentru Licențe și Supraveghere în domeniul Audiovizualului (ZAK) de a opri emisia postului public rus Russia Today (RT), invocând probleme birocratice. Autoritățile germane susțin că filiala germană a postului RT nu are nicio licență valabilă în spațiul Uniunii Europene.

Conducerea postului RT admite că deține o licență emisă de Serbia, dar argumentează că documentul este valabil în spațiul Uniunii Europene. “Este o decizie total absurdă”, a declarat Margarita Simonian, editor-șef al filialei germane a RT. “Este vorba despre un atac la adresa libertății de exprimare”, a reacționat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Ca reacție la decizia Rusiei de a opri emisia postului Deutsche Welle, Claudia Roth, secretar de stat în Ministerul Culturii de la Berlin, a cerut reducerea tensiunilor bilaterale. “Retragerea licenței postului Deutsche Welle în Rusia și închiderea redacției din Moscova sunt inacceptabile. Sunt necesare măsuri clare în sensul detensionării crizei”, a afirmat Claudia Roth, conform publicației Die Welt.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună