Rusia: credința și serviciile secrete

Averea personală a patriarhului Chiril I al Moscovei, fostă gazdă a unui show TV la televiziunea publică, a fost estimată de Moscow News în 2006 la 4 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Despre averea lui Putin nu se știu prea multe, dar se speculează că l-ar face pe conducătorul rușilor cel mai bogat om de pe planetă.

În decembrie 2017, când Ucraina era în război cu Rusia, serviciile de securitate ucrainene au declasificat documente care arată cum Biserica rusă a luat ființă sub ghidajul NKGB (Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului), precursorul KGB.

Astfel, consiliul local din 1945 care l-a ales pe patriarhul Aleksei I și a adoptat numele actual al bisericii a fost organizat și condus de poliția politică sovietică, reiese din documentele ucrainene, după cum scrie revista Newsweek. Delegații consiliului din ianuarie 1945 au fost aleși dintre „persoanele care erau prețuite în mod deosebit de către cler și de credincioși și care, în același timp, și-au dovedit valoarea ca parte a intelectualității sau a muncii patriotice”. Sinodul, prima adunare de acest fel de la revoluția din 1917, a decis că biserica va fi numită de acum „Biserica Ortodoxă Rusă”. Consensul este că sinodul din 1945 a fost vital pentru biserica aflată sub stăpânirea sovietică: încrederea în patriarhul Aleksei a ajutat la readucerea în „turmă” a multora dintre credincioșii care se îndeptaseră de patriarhul precedent, Sergius, din cauza loialității sale față de Stalin exprimate public. (Trebuie spus însă că nici Sergius și nici instituția bisericii nu ar fi supraviețuit altfel).
Însă, potrivit celor care se opuneau radical guvernării sovietice, bolșevicii au distrus complet canoanele Bisericii Ortodoxe care au existat până în zilele revoluționare ale anului 1917.
Patriarhia Moscovei ar fi, potrivit acestui punct de vedere, o organizație apărută în istorie abia în 1943, anul în care Stalin i-a convocat la Kremlin pe cei trei episcopi de rang înalt ai vremii și le-a spus că este pregătit să legalizeze Biserica Ortodoxă și să redeschidă bisericile.
Documentele făcute publice de agenția de securitate ucraineană au arătat că întâlnirile cruciale ale Bisericii Ortodoxe Ruse și procesul de selecție a patriarhului au fost controlate de poliția secretă. Colonelul KGB Gheorghi Karpov, a cărui semnătură se află pe scrisoarea prin care sunt instruiți șefii locali ai KGB cu privire la modul de selecție a delegaților, a fost decorat cu Ordinul Stindardul Roșu al Muncii pentru organizarea consiliului din 1945. Karpov a fost cunoscut pentru cruzimea extremă de care a dat dovadă în timpul Marii Epurări. De asemenea, el face parte și din istoria Bisericii: timp de 17 ani a condus Consiliul pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse – adică a guvernat de facto Biserica într-un mod asemănător cu cel al procuratorului-șef al Preasfântului Sinod.
Karpov a rămas fără noroc sub Hrușciov pentru că s-a opus închiderii parohiilor: Nikita Hrușciov, care i-a succedat lui Stalin, a fost mult mai dur cu religia decât Stalin în anii ’40 și începutul anilor ’50. Documentele ucrainene n-au afectat cu nimic relațiile rușilor credincioși cu Biserica Ortodoxă. Mai mult de jumătate din cetățenii ruși cred în minuni religioase. Iar Biserica Ortodoxă Rusă este cea mai puternică sursă a tot ceea ce este miraculos. De fapt, singurul lucru pe care îl are în comun cu adevărat majoritatea ortodoxă este credința în minuni. Această credință se corelează doar indirect cu opiniile sau valorile lor politice. „Turmei” nu-i pasă prea mult de viața internă a Bisericii, de istoria ei sau de relațiile sale cu statul.
Există sfinți care sunt foarte populari. Se pare că întreaga țară se roagă Sfintei Matrona din Moscova (născută Matrona Dimitrievna Nikonova în 1881), o bătrână cu o biografie neclară, căreia oamenii îi cer o varietate de lucruri, cum ar fi să treacă un examen, să aibă o căsnicie fericită, să aibă copii sau sănătate.

A existat o canonizare în masă a unor sfinți noi în timpul renașterii credinței de la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000: mii de clerici și oameni de credință au pierit în secolul XX și astfel fiecare eparhie și-a câștigat propriii sfinți noi.
Eparhiile au primit și sfintele moaște ale sfinților prerevoluționari care s-au pierdut în perioada sovietică: Sfântul Serafim din Sarov, Alexandru din Svir și alții. Noi culte au apărut peste tot, iar cele vechi au fost reînviate și reconstruite cu o notă de evlavie postsovietică. La începutul anilor 2000 a apărut o nouă practică – scoaterea și plimbarea de moaște. Principalul act de credință este acum statul la coadă multe ore pentru atingerea sau vederea rămășițelor sfinte. A apărut un fel de „teologie a cozii” care justifică nevoia de a depăși greutățile pe drumul către o sfântă relicvă. Coada a devenit analogul pelerinajului.
Coada poate fi urmărită în timp ca un fenomen până în toamna anului 2011, când centura Fecioarei Maria a fost adusă în Rusia de pe Muntele Athos. Aproximativ 3 milioane de oameni au așteptat la rând să o vadă când relicva a făcut turul orașelor rusești timp de 39 de zile. O altă relicvă de la Muntele Athos, Darurile Magilor, a fost adusă în 2014. În 2017, timp de două luni, Catedrala lui Hristos Mântuitorul a expus moaștele Sfântului Nicolae, care au părăsit bazilica orașului italian Bari pentru prima dată în aproape un mileniu. Cu toate acestea, o serie de documente arată că Biserica Rusă, sau mai bine zis Patriarhia Moscovei, nu este condusă de credință, ci de Kremlin prin agenți ai serviciilor de securitate. Această situație reiese din rapoartele anuale din 1958 ale ramurii estoniene a KGB. Documentele au fost lăsate în urmă, la Tallinn, când autoritățile sovietice s-au retras din noul stat independent în 1991, scrie The Guardian.
Rapoartele, văzute de The Guardian, sunt strânse într-un teanc de pagini îngălbenite scrise la mașină, legate împreună ca o carte care poartă legenda „Top Secret Ex. Nr. 2 Seria K” și titlul „Rezumatul lucrărilor de informații operaționale ale departamentului 4 al KGB în Consiliul de Miniștri al SSR Estonia în 1958”.
La pagina 125 este prezentat un scurt raport al recrutării, în acel an, a unui tânăr preot ortodox, menționat cu numele de cod „Drozdov”. Numele real al agentului nu este dat, dar caracteristicile cheie coincid cu viața omului devenit în 1990 patriarhul Aleksei  al II al Moscovei.
Ca și patriarhul, Drozdov s-a născut la Tallinn în 1929, vorbea fluent rusa și estoniana, era doctor în teologie și slujea ca preot ortodox în Estonia în 1958.

Drozdov, care a impresionat KGB-ul cu dorința, discreția și calitatea de a știi cum să se facă plăcut oamenilor, și-a început cariera de agent furnizând informații despre un preot corupt la o biserică din micul oraș Jyhvi.
Patriarhul a fost rectorul Bisericii Bobotezei din Jyhvi din 1950 până în 1957. În 1961 a devenit episcopul Tallinnului și al Estoniei la vârsta de doar 32 de ani. Rapoartele KGB din 1958 despre Drozdov spuneau că promovarea sa în acest post a fost „avută în vedere” în timpul recrutării sale.
În același an în care a devenit episcop, Aleksei  și-a început ascensiunea rapidă în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor – chiar cursul planificat de KGB pentru Drozdov.
Indrek Jurjo, istoric estonian care a investigat raportul KGB, a spus: „Trebuie să fie el. În acea perioadă erau foarte puțini preoți ai Bisericii Ortodoxe. Descrierea, vârsta, planul pentru el de a deveni episcop – totul se potrivește.”
Rapoartele îl descriu pe Drozdov ca fiind de acord să lucreze pentru KGB din motive patriotice. „Este descris aici ca agent”, a explicat Jurjo. „Asta înseamnă că a avut un ofițer KGB cu care se întâlnea în mod regulat în locații clandestine și care l-a interogat. Ar fi scris și el rapoartele.”
Părintele Gleb Yakunin, preot ortodox și fost parlamentar care a căutat prin dosarele KGB, a declarat că a găsit mai multe referințe la Drozdov. Spre regretul său, nu a făcut copii și niciodată nu a găsit indexul în care numele de cod ale agenților erau potrivite cu adevăratele lor identități.
O referință din raportul din octombrie 1969 spune: „Agenții Drozdov și Peresviet au călătorit în Anglia ca parte a delegației la Conferința Bisericilor Europene”. Părintele Gleb, care a fost încarcerat în epoca sovietică pentru opoziția sa față de ingerințele statului în Biserică, a spus că patriarhul trebuie să conducă clerul în pocăință.

„Să coopereze cu un stat care are ca obiectiv distrugerea religiei este un mare păcat și o trădare a creștinismului”, a spus el. Nici informațiile din Tallinn nu au reușit să altereze imaginea Bisericii în Rusia. De altfel, rușii nici n-au aflat despre ele.

Lui Aleksei  al II-lea i-a urmat în 2009 la conducerea Bisericii Chiril I, mitropolitul Smolenskului care s-a remarcat apoi prin susținerea lui Putin și a unei ideologii antioccidentale.
Conform informațiilor din arhivele sovietice, Chiril a fost agent KGB. Aceasta înseamnă că a fost mai mult decât un simplu informator, cum în Uniunea Sovietică erau milioane. A fost un ofițer activ al organizației de securitate. Nici Chiril și nici Aleksei  nu au recunoscut și nu și-au cerut scuze pentru legăturile lor cu agențiile de securitate. În calitate de șef al departamentului de relații cu biserici străine al Bisericii, Chiril și-a câștigat reputația de conducător relativ luminat. S-a întâlnit cu papa Benedict și a fost atacat de conservatorii bisericii pentru „ecumenism”.
Mai important decât contactele sale cu catolicii a fost sprijinul dat de Chiril unei noi ideologii ruse bazate pe negarea drepturilor omului. La cea de-a zecea ședință a Consiliului Mondial al Rușilor – o organizație publică internațională condusă de patriarh, la Moscova, pe 4 aprilie 2006 – Chiril a acuzat liderii drepturilor omului din Occident că au forțat „dictatorial” societățile să accepte dreptul de a paria la jocuri de noroc, eutanasia și homosexualitatea.
Consiliul a spus că există valori „care nu sunt mai mici decât drepturile omului”. Acestea sunt „credința, moralitatea, locurile sacre și patria”. Atunci când aceste valori intră în conflict cu drepturile omului, „societatea și guvernul și legea ar trebui să le îmbine armonios”. Cum s-ar putea face acest lucru nu a fost clar, dar, potrivit Consiliului, este imposibil de tolerat o situație în care drepturile omului „au amenințat existența patriei”.
În ziua următoare preluării rolului de patriarh, Chiril a elaborat ideile sale pentru combinarea „armonioasă” a cerințelor statului și drepturile omului. El a spus că dorește să pună bazele relațiilor biserică-stat pe conceptul bizantin de „simfonie”, în care se face distincție între autoritatea imperială și preoție, cu prima preocupată de treburile omului și ultima cu chestiunile divine. Cele două părți sunt privite ca fiind strâns interdependente, dar niciuna nefiind subordonată celeilalte.

Experții în domeniu au subliniat că nu există niciun exemplu de simfonie care să definească cu succes relațiile biserică-stat în vremurile noastre, iar istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Ruse indică faptul că față de puterea Kremlinului nu are niciun interes să devină o forță morală.
După căderea Uniunii Sovietice, Biserica a primit privilegii oficiale, inclusiv dreptul de a importa fără taxe alcool și tutun. În 1995, mănăstirea Nikolo-Ugreșki, aflată în subordinea directă a Patriarhiei, a câștigat 350 de milioane de dolari din vânzarea de alcool. Departamentul de relații bisericești a Patriarhiei, pe care îl conducea Chiril, a câștigat 75 de milioane de dolari din vânzarea tutunului. Însă Patriarhia a raportat un buget anual în 1995-1996 de numai 2 milioane de dolari. Averea personală a lui Chiril (Vladimir Gundiaev în buletin) a fost estimată de presa moscovită în 2006 la 4 miliarde de dolari. Activitățile sale sunt principalul motiv pentru care organizațiile non-profit nu plătesc taxe în Rusia. Chiril importa țigări de milioane printr-o astfel de organizație pe care le vindea la prețuri care distrugeau concurența – aceasta trebuia să-și plătească taxele către guvern. Din 1994, Chiril a fost prezentatorul unei emisiuni ortodoxe săptămânale (Lumea păstorului) la principalul canal de televiziune de stat.