Home Actualitate Rusia continuă să strângă cureaua: Kreml...
Actualitate

Rusia continuă să strângă cureaua: Kremlinul anunță că va reduce producția de petrol cu 500.000 de barili pe zi din cauza plafonului de preț impus de Occident

Rusia va reduce producția de petrol cu 500.000 de barili pe zi luna viitoare, ca răspuns la plafonarea prețului la țiței de către Occident din cauza războiului din Ucraina, a declarat vineri vicepremierul Alexander Novak, potrivit Bloomberg. „Începând de astăzi,…

Rusia continuă să strângă cureaua: Kremlinul anunță că va reduce producția de petrol cu 500.000 de barili pe zi din cauza plafonului de preț impus de Occident
Rusia continuă să strângă cureaua: Kremlinul anunță că va reduce producția de petrol cu 500.000 de barili pe zi din cauza plafonului de preț impus de Occident · Foto: Business Magazin

Rusia va reduce producția de petrol cu 500.000 de barili pe zi luna viitoare, ca răspuns la plafonarea prețului la țiței de către Occident din cauza războiului din Ucraina, a declarat vineri vicepremierul Alexander Novak, potrivit Bloomberg.

„Începând de astăzi, vom vinde în totalitate producția noastră de țiței, dar, așa cum am declarat anterior, nu vom vinde petrol celor care aderă direct sau indirect la ‘plafonarea prețului’. Pe cale de consecință, Rusia va reduce în mod voluntar producția cu 500.000 de barili pe zi.”, a declarat Novak, potrivit angeției ruse de presă TASS.

Țițeiul Brent, de referință la nivel internațional, a crescut vineri cu 2,5%, la 86,67 dolari pe baril.

Grupul celor șapte mari democrații a impus un plafon de preț de 60 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc livrat în țările non-occidentale. Scopul este de a menține fluxul de petrol pe piețele globale pentru a preveni vârfurile de preț înregistrate anul trecut, limitând în același timp câștigurile financiare ale Rusiei, care pot fi folosite pentru a plăti războiul împotriva Ucrainei.

Plafonul este pus în aplicare prin interzicerea companiilor occidentale, care controlează în mare parte serviciile de transport maritim și de asigurări, de a transporta petrol la un preț mai mare decât limita stabilită.

Rusia a declarat că nu va vinde petrol țărilor care respectă plafonul, o chestiune discutabilă deoarece petrolul rusesc s-a tranzacționat recent sub plafonul de preț. Cu toate acestea, plafonul, împreună cu un embargo al Uniunii Europene asupra petrolului rusesc și cu o cerere mai mică de țiței la nivel global, pe fondul încetinirii economiei mondiale, a dat posibilitatea clienților de a face presiuni pentru reduceri substanțiale la petrolul rusesc.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună