Rusia condiționează reactivarea Tratatului START de modificarea abordării politice a SUA
Rusia va reactiva Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START) doar dacă Administrația de la Washington își modifică abordarea politică față de Moscova, afirmă Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe. "Ca reacție la decizia președintelui Vladimir…
Rusia va reactiva Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START) doar dacă Administrația de la Washington își modifică abordarea politică față de Moscova, afirmă Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.
“Ca reacție la decizia președintelui Vladimir Putin de suspendare a Noului Tratat START, americanii și-au intensificat eforturile pentru a convinge Rusia să se răzgândească și să revină la negocierile pe tema Acordului, astfel încât să fie reluate inspecțiile. Dar acest lucru este imposibil”, a declarat vineri Serghei Riabkov, într-un interviu acordat postului RT, preluat de agenția Tass.
Moscova ar putea reveni la respectarea Tratatului Noul START “doar dacă Washingtonul își reanalizează poziția față de Rusia”, a subliniat Serghei Riabkov.
La rândul său, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că a avut discuții “constructive” cu secretarul de Stat american Antony Blinken, cu ocazia întrevederii de săptămâna trecută, la reuniunea Grupului G20 din New Delhi. Principalele teme au fost situația armelor nucleare și conflictul din Ucraina, a afirmat vineri Serghei Lavrov, conform agenției Tass și site-ului Tagesschau.de.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat în februarie suspendarea Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), semnat cu Statele Unite. Vladimir Putin a denunțat atitudinea Occidentului în conflictul militar din Ucraina. Ca reacție, Președinția SUA a anunțat în mai multe rânduri că vrea contacte cu Administrația de la Moscova pentru discuții despre acțiuni în sensul stabilității nucleare.
Ministerul de Externe de la Moscova a avertizat că Rusia nu va reveni la respectarea Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START) până când Statele Unite nu își vor modifica abordarea față de conflictul din Ucraina. “Până când Statele Unite nu își schimbă comportamentul, până nu vedem semnale privind o abordare a logicii comune în ceea ce fac în relația cu Ucraina, nu vedem nicio șansă ca decizia de suspendare a Tratatului Noul START să fie revizuită sau reexaminată”, a afirmat pe 1 martie Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.