Roxana Petrescu, ZF: Recapitularea unei crize

Criza din Orientul Mijlociu este în plină desfășurare la momentul în care pleacă în tipar această a 15-a ediție a anuarului ZF Energie (31 martie), dar conținutul acestui proiect cred că va rămâne relevant indiferent de deznodământul pe care toți ni-l dorim cât mai rapid.

Dacă mai avea cineva un semn de întrebare privind tranziția energetică, acest semn de întrebare ar trebuie să se transforme într-o certitudine. Tranziția nu este despre o dorință de a deveni verzi, ci despre acces sigur la resursele fără de care economiile europene nu pot funcționa. Una dintre principalele diferențe dintre izbucnirea războiului din Ucraina și criza din Orientul Mijlociu este evoluția prețului la energia electrică. La acel moment, scumpirea masivă a gazului natural s-a văzut imediat în prețul electricității. De data aceasta, lucrurile nu au stat la fel, iar scumpirea energiei în contextul dublării prețului la gazul natural s-a limitat pentru moment la un salt de 20-30%. De ce? Pentru că în această perioadă ponderea energiei verzi în mixul de energie a ajuns la circa 50%. Ce înseamnă acest lucru? Că o parte din producția de energie care se baza pe gaze a fost dislocată de eoliene sau solare, de prosumatori. Mai departe care este impactul? Că gazul scump închide în mai puține intervale piața, iar asta se vede în preț.

DAR, în timp ce producția de energie a înregistrat o schimbare, partea de consum rămâne în multe domenii dependentă de resursele fosile pe care UE nu le are și nu le va avea vreodată. Cu miliarde de euro injectați în importuri de echipamente solare din China, electrificarea economiilor europene, a transporturilor, a încălzirii rămâne un mit unde se bate pasul pe loc de un deceniu. Gazul este peste 20% din energia primară pe care o consumă UE, consumul de gaz chiar a crescut anul trecut, peste 90% din gazul consumat este importat, iar pentru casnici gazul este cea mai importantă sursă de energie.

Iar acum, în contextul în care conflictul din Orientul Mijlociu se prelungește, gazul se scumpește din nou masiv, iar miile de megawați în eoliene și solare montate nu contează la fel de mult, pentru că cetățeanul european conduce mașini diesel, se încălzește cu gaze, iar industria europeană este aproape la fel de electrificată ca acum un deceniu. Pe zona de îngrășăminte de exemplu, Rusia este cel mai mare furnizor extern al UE, în contextul în care 70% din îngrășăminte este reprezentat de gaze. Paradoxul este suprem pentru că în timp ce UE a interzis importurile de gaze rusești, pentru a-și crea o dependență de LNG-ul american, ia cu două mâini îngrășăminte rusești pentru că sunt mai ieftine.

Aici este spațiul de lucru pe care UE îl are în față, iar electrificarea este un proces cu mult mai complicat decât producția de energie verde pentru că presupune o schimbare de structură, de rețele, de industrii, de birocrați înțepeniți. Și nici măcar nu mă refer la ai noștri.

„Consumul de combustibili fosili rămâne ridicat deoarece electrificarea, extinderea rețelelor și autorizarea proiectelor regenerabile avansează prea lent, pe fondul unei birocrații ridicate și al unei voințe politice insuficient de ferme în direcția unei industrii electrificate”, spune Richard Koenig, CEO al Enery, într-unul dintre interviurile pe care vă invit să le citiți în această ediție a anuarului ZF Energie.

De la un maraton, UE trebuie să treacă la sprint, de la mii și mii de pagini de strategii, directive și reglementări, UE trebuie să ajungă la implementări. Acel practice what you preach devine singura strategie. De fapt a devenit deja. De ieri.

Roxana Petrescu este senior editor, Ziarul Financiar

roxana.petrescu@zf.ro