Românul desemnat antreprenorul anului în Italia. A construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al conaționalilor

Florin Simon, singurul român desemnat antreprenorul străin al anului în Italia, face parte din primele generații de emigranți care au luat drumul Vestului în anii ’90. În două decenii, a construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al românilor din Italia.

“Aveți de mers 10 stații cu metroul, 16 stații cu autobuzul și 200 de metri pe jos“ – așa au sunat indicațiile pe care le-am primit la telefon pentru a ajunge din centrul Romei până la depozitul lui Florin Simon, antreprenorul numit în urmă aproximativ trei ani omul de afaceri al anului în Italia, singurul premiu acordat antreprenorilor imigranți din Italia, de compania de transfer de bani MoneyGram.

Sosit în Peninsulă în urmă cu 18 ani, Florin Simon a pus bazele unei companii de import și distribuție de produse fabricate în România care ajung la românii răspândiți în toată Italia. Afacerea totalizează în prezent venituri de 16 milioane de euro și are 50 de angajați, toți români. Denumită simbolic Roma..nia SRL, compania lui Simon a îndeplinit toate cele cinci criterii pentru câștigarea titlului de „cel mai bun antreprenor“: creștere, număr de angajați, inovație, tineri antreprenori și responsabilitate socială.

În drum spre depozitul lui Florin Simon, semnele că te apropii de o mică Românie sunt evidente de la stația de metrou Rebibbia, în nordul Romei, unde vezi la tot pasul afișe cu apartamente de închiriat în limba română. Depozitul, întins pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, se află într-o zonă industrială din Roma, poartă în poartă cu un depozit al producătorului italian de cafea Lavazza, departe de Forul Roman, de Vatican și, în general, de ochii turiștilor. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, Florin Simon a fost bucuros să acorde un interviu între două întâlniri de afaceri și a fost încântat să răsfoiască o revistă Business Magazin în care a găsit întâmplător și povestea antreprenorială a lui Adrian Gârmacea, fondatorul Electric Plus și al brandului Barrier, originar, la fel ca și el, din zona Moldovei. Sunt prieteni și, potrivit lui Simon, se gândeau chiar să colaboreze, dar afacerea românului stabilit în Italia se concentrează deocamdată exclusiv pe produsele alimentare.

„Povestea mea este lungă, aș putea spune că poate fi cuprinsă într-o carte“, și-a început Simon discursul presărat cu oftaturi dese și zâmbete modeste. Începe cu concluziile: a sosit singur la Roma în 1996, la 26 de ani, dar acum alături de el se află părinții săi, soția sa, Monica, fără de care spune că nu și-ar fi putut construi afacerea, și cei doi copii, unul în vârstă de 19 ani, student la Economie și Management în Roma, și un băiețel de 12 ani, elev pasionat de fotbal.

Spiritul antreprenorial al lui Simon a început să se manifeste când avea puțin peste 20 de ani, în Bacău: „Făceam tot comerț, adică luam de aici – vindeam acolo, vindeam niște măsuțe găsite prin târgurile la care mergeam zilnic: la Roznov, la Târgu-Frumos, la București“. Și-a încercat apoi norocul cu un bar și, pentru că lucrurile nu mergeau bine, a decis să plece în Italia cu gândul de a economisi banii de care afacerile lui aveau nevoie ca să funcționeze. „Am venit în Italia pentru că aveam aici o rudă îndepărtată care mi-a spus că îmi poate oferi un pat. Era bun și acesta, nu am fost nevoit să dorm pe sub poduri sau prin vagoane, cum s-a întâmplat cu alți conaționali“, își amintește Simon.

Cele patru luni care au urmat au fost însă printre cele mai grele din viața sa: posturile erau blocate, mai ales în domeniul construcțiilor, din cauza Mani Pulite, una dintre cele mai vaste operațiuni anticorupție din Europa Occidentală postbelică, în care a fost dezvăluită lumea afacerilor murdare din spatele sistemului politic italian. După patru luni a reușit să își găsească un loc de muncă pe un șantier, tot prin intermediul unei cunoștințe. „Țin minte că eram foarte descurajat și aș fi vrut să mă întorc“, spune Simon. Dar nu se putea întoarce din cauza unui împrumut de 1.000 de dolari pe care trebuia să îl returneze cu dobândă. „Momentele în care vii sunt foarte grele, te gândești numai la familie și îți spui «Ce bine era acasă!».“ A început să lucreze ca salahor (ajutor de zidar – n.r.), muncă ce îi asigura un câștig zilnic ce echivalează astăzi cu suma de 25 de euro. „Era o experiență nouă și nu îmi plăcea, niciodată nu m-am gândit că o să lucrez în construcții, nici nu mă uitam la domeniul acesta când eram în România.“

Spera însă să strângă 10.000 de dolari într-un an, cu care să se întoarcă în România și să își continue afacerile. După un an însă, a realizat că nu reușește să economisească nici măcar suma pe care o împrumutase din cauza cheltuielilor pe chirie și hrană. „După un an de zile începusem să mă obișnuiesc și să îmi dau seama că, dacă nu știu chiar nimic, o să rămân salahor toată viața, iar visurile mele nu se vor putea adeveri niciodată“, rememorează el momentul când a conștientizat că s-ar putea să stea în Italia mai mult decât își propusese. I-a venit astfel ideea de a-și face o firmă de renovări, la modă la vremea aceea în Peninsulă. Pentru a face acest lucru, trebuia să cunoască meseria, astfel că a început să se implice tot mai mult în activitățile firmei de construcții în care era angajat.

Ulterior s-a angajat într-o altă firmă, nișată pe ceea ce își dorea el să facă – rigips, pereți falși, tavane – , iar după trei ani consideră că „a început să învețe“. O altă problemă de care s-a lovit în întemeierea unei firme era însă lipsa documentelor care să îi asigure șederea legală în țară. „Mă gândeam că niciodată nu o să mă pot realiza. Italia era o țară care nu îți oferea prea multe și trebuia să răzbați singur.“ A reușit să își facă documentele în anul 2000, datorită soției. Sosită și ea în Italia la un an după soțul său, a început să lucreze în cadrul unor familii care au ajutat-o să își facă documentele mult mai repede și astfel au intrat amândoi în legalitate.